Casa Albă este reședința oficială și principalul loc de muncă al președintelui Statelor Unite ale Americii. Aflată la adresa oficială 1600 Pennsylvania Avenue NW în Washington, D.C., clădirea principală a fost construită în stil georgian, între anii 1792 și 1800.
Se pare că în anul 1791 a avut loc un concurs public pentru a alege proiectul cel mai potrivit pentru o reşedinţă prezidenţială în nou-desemnata capitală Washington. La început, cei care au lucrat la reședință au numit-o Casa Albă pentru că gresia sa alb-gri contrasta puternic cu roşul cărămizilor folosite pentru clădirile din apropiere. Și așa i-a rămas numele. În anul 1902, preşedintele Theodore Roosevelt a adoptat termenul de Casa Albă ca nume oficial al clădirii.
Din anul 1800 când a fost finalizată construcția și până în 1902, clădirea a purtat denumirea oficială de Palatul Prezidențial, deși toată lumea numea imobilul drept „Casa Albă”. Pentru a vopsi Casa Albă, este nevoie de 2.157 de litri de vopsea albă.
Curiozități despre Casa Albă:
Fundațiile imobilului au fost săpate chiar de muncitori sclavi;
John Adams a fost primul președinte al Statelor Unite ale Americii ce și-a stabilit reședința în Casa Albă pe 1 noiembrie 1800;
În timpul războiului civil american, Casa Albă era un adevărat focar de infecție. În nordul imobilului exista un canal deversor și o baltă, care au fost condițiile ideale pentru apariția malariei și a altor bolii cauzate de insalubritate.
Biroul oval a fost creat în timpul administrației lui William Howard Taft, în anul 1909, la distanță de 100 de ani de la datul imobilului în folosință;
Pentru a reduce costurile întreținerii imobilului, preşedintele Woodrow Wilson ţinea în timpul Primului Război Mondial (1914-1918) 48 de oi pe peluza din faţa Casei Albe. Lâna animalelor a fost vândută și câștigurile au fost donate Crucii Roșii;
Se spune că decoratorii de la Casa Albă au fost întrebaţi de către preşedintele Roosevelt dacă pot schimba culoarea clădirii din alb în cea a imprimeului de camuflaj. O fi fost doar o glumă?
Încă din cele mai vechi timpuri au existat clase sociale și nici spațiul carpato-danubiano-pontic nu a făcut excepție. Sute de ani, nobilii au dus o viață diferită de cea a românilor de... citește tot
Donald Trump a pus lumea pe jar cu noi declarații. Actualul președinte al Statelor Unite ale Americii a declarat că își dorește pentru țara sa Groenlanda, deși danezii i-au spus că cea mai... citește tot
La momentul actual, cazinourile din mediul online continuă să crească în popularitate în rândul jucătorilor, venind în întâmpinarea acestora cu diverse beneficii. Pe lângă avantajele deja... citește tot