O țară care are capacitatea să producă energie nucleară poate dezvolta cu ușurință tehnologia necesară producerii bombei atomice. Și România are propria-i poveste cu bomba atomică.
În anul 1970, în România a fost înființat Comitetul de Stat pentru Energia Nucleară, iar după negocierile purtate cu un furnizor din fosta Uniune Sovietică, în localitatea Strejești din județul Olt au început lucrările de construcție a unei centrale nuclearelectrică cu cinci reactoare.
Poate vă întrebați care era motivul. Ei bine, la acea vreme, Nicolae Ceaușescu le cerea atât Statelor Unite ale Americii, cât și Uniunii Sovietice să-și retragă armele nucleare din Europa. În realitate, însă, fostul dictator plănuia să facă din România o mare putere mondială, care ar fi urmat să producă și să dețină bomba atomică.
Visul lui a fost zădărnicit, însă, atât de ruși cât și de americani, iar România a rămas în cele din urmă un stat care a folosit energia atomică doar în scopuri paşnice.
Programul nuclear românesc a început în anul 1955, atunci când fosta URSS a început să furnizeze asistență în domeniul folosirii energiei atomice doar în scopuri pașnice, pentru uz civil. În urma încheierii unui acord bilateral, România a primit echipamente și tehnologii nucleare sovietice.
Șapte ani mai târziu, la capătul mai multor runde de negocieri, sovieticii au acceptat să furnizeze țării noastre proiectile nucleare. Planul nu a fost dus până la capăt din cauza faptului că, în toamna aceluiași an, a avut loc criza rachetelor din Cuba.
„SUA au avut intenţia, în timpul administraţiei Nixon şi administraţiei Ford, să vândă României un laborator pentru separarea plutoniului, tocmai pentru a preveni alte ţări să devină furnizori. Obţinerea acestui tip de armament de către România ar fi produs o criză în sânul Pactului de la Varşovia. Există probabilitatea ca URSS ar fi lansat un atac preventiv menit să elimine un incipient arsenal nuclear românesc. (…) Obţinerea unei arme nucleare de către România ar fi putut să afecteze totuşi raportul de forţe între statele mici din cadrul Pactului de la Varşovia, putând duce la o reacţie în lanţ în această parte a lumii”, a declarat pentru adevărul.ro cercetătoarea Eliza Gheorghe, specialistă în domeniul nuclear și autoarea studiului „Proliferation and the Logic of the Nuclear Marketplace“.
Din această cauză, România a fost nevoită să se reorienteze către alte state ca să poată obține tehnologia și echipamentele necesare pentru producerea de arme nucleare. După cum scrie adevărul.ro, refuzul sovieticilor de la începutul anilor ’60 i-a determinat pe români să-şi îndrepte atenţia către statele occidentale, printre care SUA, Marea Britanie, Canada şi Franţa.
Țara noastră a desfășurat, totuși, unele activităţi care au intrat în contradicţie directă cu angajamentele internaţionale asumate de ţara noastră, semnatară a Tratatului privind Neproliferarea Armelor Nucleare (NPT) de la 1 iulie 1968.
România comunistă avea să ratifice, la 30 ianuarie 1970, NPT. Acesta era un acord global care se baza pe trei „piloni“ principali: dezarmarea nucleară, prevenirea proliferării armelor şi a tehnologiilor nucleare, precum şi promovarea cooperării în domeniul utilizării paşnice a energiei nucleare.
În decembrie 1985, regimul comunist condus de Nicolae Ceauşescu a autorizat realizarea la Pitești a unor experimente nucleare secrete. Acțiunile au fost dezvăluite de către noile autorităţi române abia în anul 1992 Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică – organizaţie înfiinţată sub egida ONU în 1957, cu sediul la Viena.
„Experimentele au avut loc la Piteşti, în laboratorul de examinare post-iradiere (LEPI), achiziţionat de la firma franceză Ateliers et Chantiers de Bretagne. Scopul lor a fost să determine capacitatea specialiştilor români şi a infrastructurii de la acel moment de a separa plutoniul, ceea ce ar fi fost util în eventualitatea în care România ar fi obţinut o instalaţie-pilot sau una la scară industrială. Specialiştii care au luat parte la aceste experimente au fost Dr. M. Ciocănescu, directorul Secţiei de Reactori şi Celule Fierbinţi din cadrul Institutului de Cercetări Nucleare (ICN), Dr. N. Perescu, cercetător chimist în cadrul ICN, şi Dr. N. Andreescu, directorul Institutului pentru Reactori Nucleari Energetici“, a mai explicat Eliza Gheorghe.
Din păcate, sau, poate, din fericire, România nu a produs niciodată o bombă nucleară. Poate că altfel ar fi stat lucrurile în estul Europei dacă un stat precum țara noastră ar fi deținut o asemenea armă.
Foto: Pexels.com
