De ce este bine să bei cafeaua amestecată cu lămâie?
Cafeaua este una dintre cele mai consumate băuturi din lume. Numeroase studii, de-a lungul timpului, au arătat efectele benefice ale acesteia pentru organismul uman. Cei mai mulți oameni beau cafeaua amestecată cu lapte și puțin zahăr, însă în ultima perioadă unii au început să o amestece cu lămâie.
Cât de sănătoasă este cafeaua cu lămâie?
Foarte multe persoane când se trezesc dimineața primul lucru pe care îl fac este să pregătească cafeaua. Puțini știu însă că dacă adaugi lămâie în ea face minuni pentru organismul uman. Cu toții știm că o ceașcă de cafea îți oferă un surplus de energie și te pregătește mental și fizic pentru o zi plină de activități.
Potrivit specialiştilor în nutriţie, cafeaua amestecată cu puțină zeamă de lămâie are următoarele beneficii:
- stimulează sistemul nervos central
- crește abilitatea de concentrare și scade timpul de reacție
- ajută la scăderea nivelului de estrogen
- cofeina reduce riscul de a dezvolta boala Parkinson
- împiedică formarea calculilor biliari.
Specialiștii în sănătate recomandă persoanelor care fac sport să consume cafeaua amestecată cu lămâie, fiindcă ajută organismul uman să se hidrateze mai bine. Totodată, acest ”truc” este bun și pentru oamenii care vor să slăbească, potrivit healthline.com.
Studiile au arătat că atunci când cafeaua este consumată neagră, fără zahăr sau lapte, conține mai puțin de 80 calorii per cana de 150 de mililitri. Datele au arătat că dacă este adăugată și zeamă de lămâie caloriile scad și mai mult. În felul acesta vei avea o cafea aromată, dar și fără prea multe calorii care te va ajuta în procesul de slăbire.
Câte cești de cafea este indicat să bei pe zi?
Specialiștii în sănătate sunt de părere că un adult sănătos ar trebui să consume maxim 400 de miligrame de cafeină pe zi. Așadar, dacă preparați cafeaua cu o concentrație medie, asta înseamnă maxim 5-6 cești pe zi, sau dacă beți în căni mai mari, maxim 2-3 căni. Dacă aveți probleme de sănătate, cum ar fi tulburări de somn, hipertensiune arterială sau afecțiuni digestive, este posibil să fie necesar să reduceți consumul de cafea sau să o evitați complet, în funcție de recomandările medicului dumneavoastră.
Foto: Depositphotos.com