De ce este păcat să depui efort duminica?
Religia este un punct cheie în societate. Încă din epoca strămoșească, cultul religios a ajutat omenirea să evolueze. Cu toate că au existat și momente în care Biserica s-a opus anumitor schimbări de paradigmă, creștinismul rămâne o bază în viața omului. Regulile bisericești sunt multe și diferite, unele care sunt respectate cu sfințenie, iar altele care sunt trecute cu vederea. În cazul ortodocșilor a depune efort în ziua sfântă de Duminică este considerat un păcat. Care este explicația?
În cât timp a creat Dumnezeu lumea?
Biblia este cartea sfântă, în care sunt relatate toate poveștile, faptele, rugăciunile. Începutul Noului Testament ne prezintă capitolul Genezei sau „Bereishit”. Limbajul cărții relevă că Lumea a fost creată de Dumnezeu într-un interval de 6 zile, iar în cea de-a 7 S-a odihnit.
- Ziua 1 a Creației. În prima zi, Dumnezeu a creat spațiul cosmic și pământul.
„Astfel, a fost o seară și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua întâi.” – Geneza 1.5
- Ziua a 2-a a Creației. Dumnezeu a creat cerul. Aici, cerul face referire la bariera între apa de pe suprafața pământului și umezeala aerului. Atunci a fost creată atmosfera.
- Ziua a 3-a a Creației. Apare uscatul. Sunt create continentele și insulele de deasupra apei. Apa este numită „mare”, iar uscatul este denumit „pământ”. Tot în a 3-a zi este creată viața vegetală.
- Ziua a 4-a a Creației. Sunt create stelele și corpurile cerești. Apar Soarele și Luna.
- Ziua a 5-a a Creației. Apare viața acvatică și păsările. Toate ființele create au capacitate de a se reproduce singure.
- Ziua a 6-a a Creației. Dumnezeu creează toate ființele care trăiesc pe uscat.
„Apoi Dumnezeu a zis: >” – Geneza 1.26
Întreaga lucrare este finalizată pe parcursul a 6 zile, în intervale egale de 24 ore. La final Dumnezeu declară că este foarte bună.
De ce este păcat să depui efort duminica?
Săptămâna este compusă din 7 zile. De regulă, intervalul Luni-Vineri este destinat muncilor, iar Sâmbăta și Duminica sunt zilele de curățenie, de a face mâncare și odihnă. Biblie spune că în Ziua a 7-a din Creație, Dumnezeu S-a odihnit. Conform „Exodul 20.8-11”, Dumnezeu nu indica că era obosit, ci doar că lucrarea a fost finalizată.
Ultima zi a săptămânii este respectată cu strictețe de către credincioși. În această zi se spune că nu este bine să speli, să faci curățenie sau mâncare. Odihna și rugăciunea trebuie să fie principalele activități ale zile, pentru a-L sluji corect pe Dumnezeu.
Foto: Depositphotos.com