De ce extratereștrii nu au luat încă legătura cu oamenii?

de: Sorin Florea
27 12. 2022
Univers c
De ce extraterestrii nu au luat inca legatura cu oamenii?

Universul este infinit și, ca atare, există un număr uriaș de planete. Unele dintre acestea au chiar condiții propice pentru dezvoltarea vieții inteligente și, cu toate acestea, nu au fost descoperiți extratereștrii până acum. Așadar, dacă aceștia există unde sunt și de ce nu au luat legătura cu noi?

În această privință există mai multe ipoteze, iar oamenii de știință nu exclud niciuna. O primă variantă susține că omenirea ar fi nerăbdătoare, având în vedere că este o civilizație relativ tânără. Practic extratereștrii ar avea de studiat foarte multe planete și așteaptă ca viața inteligentă de pe unele dintre ele să ajungă la un anumit nivel de inteligență încât să dea ele primul semnal că există, după care vor trimite o sondă de cercetare. Așadar, ar trebui să mai așteptăm câteva zeci sau sute de mii de ani până să ne contacteze cineva.

Viața inteligentă a apărut pe Pământ?

Nu se poate afirma cu siguranță dacă viața a apărut aici pe Pământ sau a fost adusă din altă parte de extratereștri. Potrivit oamenilor de știință, dacă natura a creat viața inteligentă, atunci tot ea poate realiza acest lucru și pe alte planete, fiindcă procesele fizice nu se întâmplă doar o singură dată și se repetă.

În galaxia noastră, Calea Lactee, există peste un trilion de planete, iar în Univers ar exista peste două trilioane de galaxii. Practic, până în acest moment, omenirea a reușit să studieze o parte infimă a acestor planete, având în vedere tehnologia existentă. Cele mai multe dintre aceste corpuri cerești sunt inospitaliere, însă dacă natura a putut crea viață inteligentă pe Terra sigur ar fi putut ar fi trebuit să realizeze acest lucru și pe alte planete.

Galaxia noastră are peste 10 miliarde de ani și, în mod normal, ar trebui să mai existe cel puțin o civilizație pe o altă planetă. Cu toate acestea, omenirea nu a găsit dovezi până acum a existenței unei alte ființe inteligente în Univers.

O altă ipoteză a oamenilor de știință susține că ceea ce există pe Pământ este rar și special. Cu alte cuvinte, viața ar fi apărut pentru prima dată în galaxia noastră pe Pământ, iar dezvoltarea ființelor inteligente a fost un proces unic chiar și la scară universală.

Extratereștrii au și ei problemele lor

Foarte mulți astronomi susțin că viața extraterestră nu este ceva ieșit din comun, însă cea inteligentă este rară. Așadar, este greu de găsit o ființă inteligentă cu care să putem avea o conversație. În plus, extratereștrii ar putea avea și ei problemele lor legate de stocarea energiei, procesarea informațiilor, mâncarea și multe altele.

Semnalele radio sunt o modalitate de a primi un mesaj din Univers, însă trebuie să fii îndreptat în direcția potrivită la momentul potrivit. Omenirea emite semnale radio de aproximativ un secol, ceea ce înseamnă că „bula noastră radio” are o lățime de mai puțin de 200 de ani lumină, în comparație cu lățimea de 100.000 de ani lumină a întregii Căi Lactee. Acest lucru înseamnă că poate dura foarte mult timp până când mesajul nostru să ajungă la o civilizație extraterestră și viceversa.

Foto: Pexels.com