De ce familia Regala este înmormântată la mănăstirea Curtea de Argeș?
Există în România un loc unde regii își duc odihna veșnică. Este vorba despre mănăstirea Curtea de Argeș, locul se află înmormântați Regele Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria, Carol al II-lea și Regina Elena sau Mihai I și Ana.
Mănăstirea Curtea de Argeș are o istorie îndelungată și a fost construită de domnitorul Neagoe Basarab între 1515 și 1517. Carol I este proclamat Rege pe tronul României în anul 1866 și pe în același an ajunge la Curtea de Argeș, fostă capitală a Țării Românești. Aici constată că lăcașul de cult are nevoie de reparații capitale, dar proiectul începe abia în 1877 sub conducerea arhitectului francez Andre Lecomte du Nouy. Lucrările, inclusiv frescele şi decoraţiunile, au putut fi însă încheiate abia după Proclamarea Regatului în 1881.
Pe data de 2 octombrie 1886, regele Carol I, regina Elisabeta şi întregul Sinod Ortodox au celebrat resfinţirea Catedralei de la Curtea de Argeş. De altfel, Regina Elisabeta a dăruit Mănăstirii Curtea de Argeş o Evanghelie unică în lume scrisă cu litere de aur.
Catolic, înhumat în mănăstire ortodoxă
Atras de frumusețea locului, Regele Carol I ridică Palatul episcopal, care era folosit şi ca reşedinţă regală de vară. Deși nu era ortodox, Regele Carol I, omul cu cea mai lungă domnie din istoria românilor (48 de ani), este înhumat alături de Vodă Neagoe Basarab şi familia lui în mănăstirea Curtea de Argeș în anul 1914. Elitele politice şi bisericeşti au decis, la moartea sa, că Regele a făcut prea multe pentru România ca să nu fie înhumat la Curtea de Argeș.
După moartea regelui Carol I, regina Elisabeta s-a retras la mănăstirea de la Curtea de Argeş, unde a încetat din viaţă, la 18 februarie 1916, în plin război mondial, cu puțin timp înainte ca România să declare război Germaniei. Aici a şi fost înmormântată într-o zi geroasă de iarnă.
Tot aici sunt înhumați Ferdinand și Maria, Carol al II-lea și Regina Elena sau Mihai I și Ana. Necropola Regală de la Curtea de Argeș conține 16 locuri de veci pentru membrii Casei Regale a României și arhiepiscopii Argeșului și Muscelului.
Foto: shtiu.ro