De ce femeile nu chelesc? De ce femeile nu fac chelie?

de: Sorin Florea
24 05. 2021
femei
De ce femeile nu chelesc? De ce femeile nu fac chelie?

Toată lumea știe că, din punct de vedere al organismului, femeile sunt diferite de bărbați. Podoaba capilară este unul dintre lucrurile cele mai vizibile, care arată diferența dintre sexul feminin și cel masculin. Cu toate acestea, societatea s-a schimbat mult în ultimii ani, iar acum și bărbații poartă părul lung, iar femeile îl țin scurt. Un lucru interesant este faptul că femeile nu prea chelesc. De ce oare?

De ce nu prea chelesc femeile?

În timpul vieții, firul de păr și, în special, rădăcina acestuia este supusă la multe presiuni exterioare, care duce la degradare graduală, iar cu trecerea anilor la chelie. Această problemă apare și din cauza moștenirii genetice, însă are și câțiva hormoni care duc la apariția calviției.

La bărbați nivelul crescut de testeron duce indirect, la căderea părului, iar această substanță diferă de la un individ la altul. În schimb, la femei nivelul testeronului este mai scăzut și este, totodată, stopat de estrogen. Drept urmare hormonii care sunt responsabili de căderea părului sunt mai puțini.

Cu alte cuvinte, nivelul crescut de testeron face ca părul să cadă și la femei, însă nu de tot, acestea încă menținând o podoabă capilară, dar mai rară.

De ce cade părul?

După mai multe studii, cercetătorii au descoperit că sunt două gene care duc la căderea părului. Astfel, s-a observat că bărbații au un singur cromozom X, care creează probleme, în timp ce femeile au doi. Drept urmare acestea pot moșteni cromozomul fără probleme. Totodată, s-a observat că și cromozomul 20, duce la căderea părului, însă cercetările aici mai trebuie aprofundate.

Potrivit specialiștilor în sănătate, hormonul care duce la apariția calviției se numește dihidrotestosteron (DHT) si se regăsește în foliculul pilos. Acesta face ca firul de păr să crească mai subțire si, în cele din urmă, să cadă.

În concluzie, căderea părului este influențată de mai mulți factori. Din fericire există două substanțe care ajută să nu chelesti. Prima se numește finasteride și acționează prin blocarea producerii hormonului DHT, în timp ce a doua este denumită minoxidil și îmbunătățește circulația sângelui, ajutând părul să crească.

Foto: Pexels.com