Rusia este cea mai mare țară ca suprafață. Cei peste 17 milioane de kilometri pătrați fac ca teritoriul Rusiei să se afle pe 2 continente, din apropiata Europă, până în îndepărtata Asie, lângă China sau Japonia. De-a lungul istoriei rușii au avut mai mulți dușmani care au încercat să cucerească vastul teritoriu. De ce frigul este cel mai de temut aliat al Rusiei?
Cum a îndepărtat frigul toți dușmanii Rusiei?
Rusia este un teritoriu vast de 17,1 milioane de kilometri pătrați. Cei mai importanți vecini ai țării sunt Finlanda, Ucraina, Kazakhstan, Mongolia, China, Japonia și chiar SUA. Deși este un teritoriu care se împarte pe două continente, populația este împărțită într-un mod foarte interesant, pentru că cea mai mare parte a țării nu este populată. În partea Europeană cea mai mare parte a populației este concentrată în orașe precum Moscova sau Sankt Petersburg, Pe de altă parte, doar 23% din populație se află pe partea asiatică, adică puțin peste 40 de milioane de oameni.
De-a lungul timpului, Rusia și conducătorii săi au trecut prin numeroase conflicte, care din fericire s-au terminat bine pentru aceștia. Există o vorbă care circulă printre bătrânii din România. Seniorii susțin că frigul vine dinspre Rusia, însemnând faptul că frigul la ruși este o certitudine. Siberia este o zonă recunoscută internațional pentru frigul care a reușit să omoare de-a lungul timpului numeroși oameni pe care rușii i-au considerat dușmani.
Cu toate că au un teritoriu foarte mare, rușii nu au fost întotdeauna considerați un dușman militar veritabil. În spatele tehnologiei dezvoltate în ultimii zeci de ani, integritatea teritorială a fost apărată de cel mai mare avantaj al lor, frigul.
Invazia Suedeză din 1708. Carol al XII-lea al Suediei a invadat Imperiul Rus, traversând râul Vistula la începutul anului 1708. Rușii s-au retras, adoptând o politică de pământ ars. Iarna anilor respectivi a fost una foarte brutală. Cei peste 30.000 de soldați ai lui Carol au fost schilodiți, iar până în primăvara anului 1909, numărul soldaților a scăzut sub 19.000. Finalul invaziei a reprezentat și sfârșitul Imperiului Suedez.
Invazia Franceză din 1812. Napoleon a fost un militar francez considerat geniu, comparat fiind cu Cezar. În dorința de extindere, acesta a plecat să invadeze Rusia cu peste 600.000 de oameni. Rușii s-au retras, au părăsit Moscova, iar de-a lungul drumului aceștia și-au ars culturile și satele. Din cauza vremii armata lui Napoleon a fost redusă la 100.000, iar în final vremea a dus la înfrângerea și retragerea francezilor;
Invazia Germană din 1914. Operațiunea Barbarossa a fost numele de cod pe care armata germană a ales-o pentru invadarea Rusiei. Armata lui Hitler nu dispunea de destule uniforme de iarnă și nici de muniție pregătită pentru vremea dură. Armata a suferit peste 700.000 de victime, timp în care rușii au reușit să își mute fabricile și să îți pregătească soldații pentru o întoarcere victorioasă.
Curiozități despre Rusia:
În Rusia există cea mai lungă cale ferată din lume. Cei peste 9.200 de kilometri acoperă calea ferată transsiberiană, care se întinde de la Moscova la Vladivostock;
În ciuda spiritului luptător, foarte multe minți ingenioase s-au născut aici, în special scriitori. Alexandru Pushkin, Ivan Turgenev, Vladimir Nabokov, Fyodor Dostoevky sau Lev Tolstoi sunt doar câteva dintre exemple;
Există 12 vulcani activi. Chiar dacă mare parte din teritoriu este acoperit de gheață, există și zone în care există vulcani. Regiunea Kamchatka, poziționată în extrema estică a Rusiei este o zonă activă cu vulcani;
Siberia reprezintă peste 77% din totalitatea Federației Ruse. Cu toate acestea, doar 20% dintre oameni locuiesc în această parte;
Metroul din Moscova este unul foarte aglomerat. Este a 4-a cea mai aglomerată rețea de metrou din lume. Peste 2 miliarde de oameni folosesc metroul din Moscova anual.
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot