Pentru mulți, magazinele Ikea înseamnă și o sursă bună de mâncare, nu doar un loc de unde își pot achiziționa articole pentru casă. Statisticile spun că unul din trei clienți vizitează Ikea doar pentru mâncare. Cel mai cunoscut produs alimentar al Ikea este celebrul hot-dog, ce se vinde în România la prețul de un leu (nr. 1,5 lei din 2018, 2 lei din 2022)
La întrebrea „De ce plătim atât de puțin pentru un hot-dog la Ikea?”, răspunsul este destul de complex. Înainte de toate, trebuie spus că aceasta este una dintre politicile Ikea, de a vinde în magazinele din întreaga lume hot-dogi foarte ieftini.
Jurnalistul suedez Malou von Sivers este unul dintre puținii ziariști care se poate mândri cu privilegiul de a-i fi luat un interviu lui Ingvar Kamprad, fondatorul Ikea, afaceristul care a decedat anul acesta. Jurnalistul și-a amintit filozofia businessman-ului suedez: „Clienții care nu au foarte mulți bani se află în centrul atenției magazinelor Ikea”.
De ce în Marea Britanie se conduce doar pe partea stângă?
Se pare că la un moment dat, consiliul de administrație al Ikea a decis să scumpească hot-dog-ul, întrucât compania înregistra pierderi serioase. Ingvar Kamprad s-a opus vehement. „Hot-dogii calzi, la preț bun, le oferă clienților un sentiment plăcut. Cel mai important lucru este ca oamenii să se reîntoarcă fericiți în magazinele noastre”, ar fi spus fondatorul Ikea, conform nordic.businessinsider.com.
În Suedia, țara de origine a lanțului Ikea, un hot-dog costă cinci coroane, ceea ce înseamnă aproximativ 50 de eurocenți. În România, un hot dog se vinde cu un leu, aproximativ 25 de eurocenți. În anul financiar 2017, Ikea România a anunțat că a vândut 2.951.102 de hot-dogi.