De ce jocul Wordle a fost vândut publicației New York Times?

de: Sorin Florea
04 04. 2022
Wordle

Wordle este, în prezent, unul dintre cele mai îndrăgite jocuri online. Cele șase încercări de a ghici un cuvânt format din cinci litere a cucerit lumea, iar jocul este rulat zilnic de sute de mii de oameni. Cei care doresc să încerce acest joc pot da click aici.

Jocul a fost inventat de Josh Wardle, în octombrie 2021, și a fost numit după numele său, cu o mică schimbare. Wordle a fost vândut publicației New York Times, în ianuarie 2022, pentru o sumă formată din șapte cifre, iar creatorul jocului de cuvinte a mărturisit, într-un interviu recent, de ce a ales această opțiune.

De la apariția sa și până acum, în mediul online, au apărut foarte multe variante clonate ale jocului, cele mai multe dintre ele fiind eliminate după plângeri ale celui care a inventat originalul. Cu toate acestea, a fost imposibil să țină pasul cu fiecare clonă apărută și astfel a decis să vândă jocul. Majoritatea variantelor care au apărut după original a încercat să obțină bani, însă nu și jocul lui Josh Wardle.

Aceștia nu sunt bani pe care i-aș fi câștigat, pentru că am spus că nu vreau să câștig bani, dar ceva despre clonele apărute mi s-a părut cu adevărat neplăcut. Și, așadar, vânzarea către New York Times a fost o modalitate pentru mine de a renunța la asta, a declarat Josh Wardle, potrivit pcgamer.com.

Wordle, din distracție a devenit un stres

Americanul Josh Wardle a mărturisit că vânzarea jocului a fost ca o eliberare de stres, fiindcă apăruseră foarte multe copii care încercau să facă bani.

Era clar că această copiere avea să se întâmple, indiferent dacă voiam sau nu. Pe mine, partea de business a unui joc nu mă interesează deloc. Deci monetizarea lui nu a fost un scop și m-am bucurat că am scăpat de un stres, a adăugat Wardle, potrivit sursei citate mai sus.

Ce este Wordle?

Wordle este un joc de cuvinte în care jucătorii au doar șase încercări pentru a deduce cuvântul zilei. Toată lumea primește același cuvânt în fiecare zi, iar jocul poate fi jucat doar o dată pe zi. După fiecare sesiune, jucătorii pot distribui rezultatele pe rețelele sociale folosind emoji care corespund tablei de joc.

Jocul, care a început ca un proiect mic destinat prietenilor și familiei dezvoltatorului Josh Wardle, are acum aproximativ 2 milioane de jucători.

Foto: pcgamer.com