De ce măseaua de minte se cheamă astfel?
Dantura este una dintre cele mai importante părți ale organismului. Cu ajutorul ei reușim să mestecăm alimentele solide, pe care altfel nu am putea să le înghițim. Aceasta este formată din mai mulți dinți, fiecare cu denumirea lui, printre care și măseaua de minte. Toată lumea a auzit de molar, premolar, măsea de minte, însă foarte puțin știu de ce aceasta din urmă a fost denumită astfel.
Ce rol are măseaua de minte?
Cel de-al treilea molar a fost denumit „dintele înțelepciunii” încă din secolul al XVII-lea. Acesta, care la noi este numit măsea de minte, apare mult mai târziu decât alți dinți, de obicei între 17 și 25 de ani, când o persoană ajunge deja la maturitate. Lingviștii au denumit măseaua de minte astfel, fiindcă apare la o vârstă mai înaintată, când, se spune că, persoana este mai înțeleaptă.
Potrivit specialiștilor în stomatologie, măseaua de minte erupe în momentul în care persoana devine mai înțeleaptă. Cercetările recente au arătat cum creierul continuă să crească și să se dezvolte chiar pe parcursul adolescenței. De fapt, cei mai mulți oameni de știință sunt de părere că acest organ ajunge la maturitate deplină la vârsta de 25 de ani. Drept urmare, există o legătură directă, iar măseaua de minte apare în jurul acestei vârste. Cu alte cuvinte, apariția măselei de minte înseamnă că zilele copilăriei, fără griji, au trecut și a venit timpul maturității responsabile.
Trebuie scoasă măseaua de minte sau nu?
Trebuie precizat că sunt cazuri în care măseaua de minte apare și după vârsta de 30 de ani. Totodată, sunt persoane care au mai multe măsele de minte și au nevoie de ajutorul stomatologilor. Cu toate acestea, sunt și persoane care nu sunt deranjate de acest molar.
Potrivit stomatologilor, măseaua de minte trebuie extrasă în următoarele cazuri:
- Aceasta nu a erupt complet, iar jumătate este încă în gingie, lucru care poate duce la apariția inflamațiilor, gingivitei, abceselor, durerilor, cariilor sau a altor complicații ori atunci cand a erupt dar în pozitii anormale, înclinată, afectând astfel interiorul obrajilor sau limba.
- Eruperea molarului de minte poate cauza o înghesuire a celorlalți dinți, ducând în felul acesta la modificări în ceea ce privește felul cum dinții calcă unii peste alții, iar zâmbetul devine inestetic.
- Igiena orală poate fi greu de întreținut din cauza locului îngust și îndepărtat în care se dezvoltă măseaua de minte.
- Aceasta provoacă dureri, este cariată sau suferă de alte probleme și poate afecta și alți dinți.
Foto: Wikipedia.org