Vlad Țepeș (1431 – 1476) este cel mai cunoscut domnitor român în lume. Notorietatea sa a crescut după apariția romanului „Dracula” a lui Bram Stoker. Chiar și așa, domnia lui Vlad Țepeș ar fi rămas în istorie, fiind caracterizată de numeroase crime și torturi.
Toată lumea știe că metoda preferată de execuție a domnitorului român a fost trasul în țeapă. Voievodul a rămas în memoria colectivă un simbol al luptei anti-otomane și a dorinței de libertate. Deși a fost cunoscut ca un conducător sângeros, el era mai degrabă unul autoritar, care a încercat să diminueze influenţa boierilor, dar şi a otomanilor în treburile interne ale Valahiei.
În Evul Mediu legile erau impuse cu greu, iar oamenii le respectau doar de frică. Astfel că cei care erau prinși că încalcă regulile impuse de Domnitor, erau sancționați ca atare, iar pedeapsa cea mai grea era cea cu moartea. Condamnații erau trași în țeapă și, ulterior, agățați pe zidurile cetăților pentru a crea o stare de teamă și a impune autoritatea Domnului.
Această metodă sadică avea, însă, un efect imediat asupra oamenilor, care se fereau și aveau grijă să nu ajungă și ei așa. Drept urmare, tâlhăriile s-au diminuat considerabil, iar atacurile turcești au fost mai rare în urma acestor execuții care au înspăimântat sud-estul Europei secole de-a rândul.
Potrivit istoricilor, această metodă de execuție este una de origine germană și a fost pusă în aplicare cu mult înaintea lui Vlad Țepeș. Se pare că inclusiv Ștefan cel Mare a folosit trasul în țeapă, care era o obișnuință în acele vremuri.
Vlad Țepeș a rămas în istorie și pentru că a preferat acest tip de execuție, dar și pentru că a avut cel mai mare număr de victime din istorie prin această metodă.
Trasul în țeapă avea un scop sadic, acela ca persoana în cauză să sufere foarte mult timp înainte să moară. Treceau ore întregi sau chiar zile până când condamnatul își dădea sufletul. Metoda, una foarte dură, a fost pusă în aplicare peste tot în Europa, în acea vreme, însă Vlad Țepeș a rămas în istorie pentru acest tip de execuție, pus în aplicare fără milă.
Se pregătea un țăruș mare, mai lung decât statura unui om, care se va fixa în pământ (mai rar, se tăia și curăța un pom subțire), vârful fiind ascuțit ca un cui și uns cu seu, ca să alunece. Omul putea fi înfipt în acea țeapă prin mijloc (burtă sau spinare, capul și membrele atârnând spre pământ), dar era riscul de a străpunge un organ vital, și omul murea prea repede. Așadar, în metoda cea mai răspândită la călăii lui Țepeș, victimei culcate la pământ, cu brațele legate la spate, i se înfigea țeapa prin anus, trăgând apoi de amândouă picioarele legate cu frânghii la glezne. Apoi, se bătea și cu un ciocan de lemn în celălalt capăt al țepei, cu băgare de seamă, pentru a nu străpunge cele două organe de care se știa că provoacă moartea imediată: ficatul și inima. Omul stătea astfel răstignit, în chinuri cumplite, dar cu organele vitale funcționând încă. Nefericitul murea cu încetul de suferință, de sete, de foame și de atacul corbilor care veneau atrași de miros, potrivit Wikipedia.org.
Foto: Wikipedia.org
