Palatul Versailles este una dintre cele mai impunătoare clădiri din Franța. Puțini sunt însă cei care știu că Palatul Versailles a fost, la începuturi o cabană de vânătoare. Ulterior, imobilul a fost transformat într-un palat fără WC-uri. De ce?
Ludovic al XIV-lea va rămâne în istorie drept cel care a reuşit să transforme o cabană de vânătoare, în anul 1660, în ceea ce este astăzi Palatul Versailles, o construcție ce are 700 de camere. În mod hilar, la vremea respectivă, Palatul Versailles nu avea WC-uri. Nici măcar unul.
Cum își obțineau infractorii libertatea în 1719 în Paris? Ce erau nevoiți să accepte?
Ludovic al XIV-lea a fost un conducător ciudat de-a dreptul. Pe lângă complexele sale, acesta avea o aversitate față de WC-uri. Acesta pur și simplu nu tolera nevoile fiziologice și, spun istoricii, se abţinea până nu mai putea. Se spune că, la un moment dat, o ducesă care a călărit împreună cu regele timp de șase ore, a fost nevoită să se abțină și să nu meargă la toaletă pentru că Ludovic al XIV-lea nu suporta „chemarea naturii”.
Tocmai de aceea, la momentul construcției, Palatul Versailles nu avea WC-uri. Nici măcar unul, în ciuda faptului că impunătoarea construcție are peste 700 de camere.
Ludovic al XIV-lea, cunoscut și ca Regele Soare, nu prea era prieten cu apa. ”Maiestatea sa pute ca un animal sălbatic”, mărturisea ambasadorul rus în Franța despre Ludovic al XIV-lea. Regele Franței fusese sfătuit de medicul său să se spele cât mai rar pentru a-și menține sănătatea. Se spune că Ludovic al XIV-lea a făcut doar două băi în întreaga sa viață. În loc de ritualul spălării, cel supranumit Regele Soare prefera să i se șteargă pielea cu o bucată de piele îmbibată în alcool. Apoi, regele era pudrat cu o substanță parfumată.
E adevărat că Brâncuși a mers 2.000 de km pe jos până la Paris?