Poziția Palestinei față de Israel este complexă și este influențată de o serie de factori istorici, politici, teritoriali și sociali. Este important să subliniem că ceea ce se numește „Palestina” include mai multe entități și actori, cum ar fi Autoritatea Palestiniană (care guvernează în Cisiordania), Fâșia Gaza (controlată de gruparea Hamas) și alte grupuri și organizații palestiniene. Pozițiile și opiniile lor pot varia în funcție de contextul politic și de strategia lor. Cu toate acestea, iată câteva dintre motivele principale pentru care Palestina, în general, nu susține Israelul:
Problema teritorială: Unul dintre motivele majore ale conflictului israelo-palestinian este disputa teritorială. Palestina și Israelul revendică aceleași teritorii în Orientul Mijlociu, în special Cisiordania și Fâșia Gaza. Israelul a ocupat aceste teritorii în urma Războiului de Șase Zile din 1967, iar palestinienii consideră și astăzi această ocupație ca fiind ilegală.
Exodul palestinian din 1948: În acel an, la înființarea statului Israel, a avut loc un exod masiv al palestinienilor, cunoscut sub numele de Nakba (catastrofă). Sute de mii de palestinieni au fost forțați să părăsească locuințele lor și să devină refugiați. Această experiență traumatică a lăsat o amprentă puternică asupra memoriei colective a palestinienilor și este unul dintre motivele pentru care există resentimente față de Israel.
Ocupația israeliană: Ocupația israeliană a teritoriilor palestiniene, în special în Cisiordania și Ierusalimul de Est, este un subiect de discordie major. Palestinenii susțin că Israelul nu respectă drepturile lor și că construiește așezări ilegale în teritoriile palestiniene, ceea ce face dificilă crearea unui stat palestinian viabil.
Problema refugiaților palestinieni: Existența a milioane de refugiați palestinieni și a descendenților lor în diferite țări din Orientul Mijlociu și din lume este o problemă majoră. Palestinenii susțin dreptul la reîntoarcere pentru refugiați, ceea ce Israel respinge, deoarece ar schimba demografia statului evreiesc.
Diferențe culturale și religioase: Există diferențe culturale și religioase semnificative între comunitatea palestiniană și cea israeliană. Aceste diferențe pot contribui la tensiuni și la dificultatea reconcilierii.
Este important de subliniat că există palestinieni care susțin o soluție pașnică la conflictul israelo-palestinian și care doresc pace și coexistență cu Israelul. Totuși, chestiunile teritoriale și istorice complexe rămân obstacole majore în calea rezolvării acestui conflict.
Statul Israel a fost înființat pe 14 mai 1948, când David Ben-Gurion, liderul Agenției Evreiești, a proclamat independența statului evreiesc în Palestina. Acest eveniment a marcat un moment crucial în istoria modernă a Orientului Mijlociu și a avut consecințe semnificative în contextul conflictului israelo-palestinian. Iată câteva aspecte cheie despre înființarea statului Israel:
Contextul istoric: În secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, sionismul a devenit un mișcarea politică și culturală evreiască care promova crearea unui stat evreiesc în Palestina, care era atunci parte a Imperiului Otoman. După Primul Război Mondial, Palestina a devenit un mandat britanic, iar sionismul a câștigat sprijin internațional.
Planul de partaj ONU: În 1947, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a adoptat un plan de partaj care prevedea împărțirea Palestinei în două state – unul evreiesc și unul arab, cu Ierusalimul sub administrație internațională. Planul a fost acceptat de reprezentanții evreilor, dar respins de liderii arabi palestinieni.
Proclamarea independenței: Cu sprijinul comunității evreiești din Palestina și al altor țări, David Ben-Gurion a proclamat independența statului Israel pe 14 mai 1948, cu puțin timp înainte de expirarea mandatului britanic în Palestina. Acest moment a fost urmat de războiul arabo-israelian din 1948-1949, cunoscut și sub numele de Războiul de Independență al Israelului, în care statele arabe au invadat nou-declaratul stat evreiesc.
Recunoașterea internațională: În urma proclamării independenței, Israelul a fost recunoscut de un număr de țări, inclusiv Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică. Cu toate acestea, mulți lideri arabi și țări vecine au respins existența statului Israel și au continuat să lupte împotriva acestuia. Palestina a recunoscut statul Israel – Israelul nu a recunoscut statul palestinian.
Extinderea teritorială: În urma războiului din 1948-1949, Israel a obținut controlul asupra unor teritorii care nu făceau parte din planul de partaj al ONU, inclusiv partea vestică a Ierusalimului și teritoriile care aveau să devină Cisiordania și Fâșia Gaza. Aceste teritorii au devenit o sursă de tensiuni și conflicte ulterioare în regiune.
Înființarea statului Israel a marcat un moment crucial în istoria evreilor și în istoria Orientului Mijlociu și a avut consecințe semnificative pentru regiune și pentru conflictul israelo-palestinian.
Potrivit Wikipedia.org, statul modern Israel și-a declarat independența la 14 mai 1948, după aproape două mii de ani de când evreii au fost împrăștiați în jurul bazinului mediteranean de către Imperiul Roman. Începând cu secolul XIX, mișcarea sionistă a lucrat pentru recrearea unui nou stat pentru poporul evreu. Independența Israelului a fost marcată de o masivă imigrație a evreilor, de conflictul cu palestinienii și de războaiele cu statele arabe vecine. Începând cu 1970, Statele Unite ale Americii a fost principalul aliat al statului Israel.
Palestina este o regiune istorică și geografică din Orientul Mijlociu, iar apariția sa ca entitate politică modernă este rezultatul unei evoluții complexe și a unor evenimente care au avut loc de-a lungul mileniilor. Iată o privire de ansamblu asupra apariției Palestinei ca entitate politică și geografică:
Antichitatea și perioada canaaneană: Regiunea Palestina a fost locuită în antichitate de diferite popoare, printre care se numără canaanenii. Acesta a fost un teritoriu disputat, cu orașe-state și teritorii tribale. În secolul al XV-lea î. de Hr., canaanenii au fost supuși invaziei israelite, conform tradiției biblice.
Imperiul Roman: În secolul al II-lea î. de Hr., Roma a cucerit teritoriul palestinian, iar regiunea a devenit parte a provinciei romane, numită „Iudeea”. În anul 70 d. Hr., Roma a distrus Templul din Ierusalim și a zdrobit o revoltă evreiască, ceea ce a dus la o dispersie semnificativă a populației evreiești.
Imperiul Bizantin și Imperiul Islamic: După declinul Imperiului Roman, Palestina a făcut parte din Imperiul Bizantin. În secolul al VII-lea, trupele musulmane au cucerit teritoriul palestinian, iar regiunea a devenit parte a expansiunii islamice.
Perioada cruciaților și otomanii: În perioada cruciaților, Palestina a fost locul unei serii de cruciade europene, dar a fost recucerită de trupele musulmane sub conducerea lui Saladin în 1187. Apoi, Palestina a fost parte a Imperiului Otoman timp de aproximativ patru secole, până la căderea acestuia în timpul Primului Război Mondial.
Mandatul britanic: După înfrângerea Imperiului Otoman în Primul Război Mondial, Liga Națiunilor a acordat Marii Britanii un mandat pentru administrarea Palestinei. Acest mandat a durat între 1920 și 1948, perioadă în care au avut loc numeroase tensiuni etnice și politice între comunitățile evreiești și arabe.
Crearea statului Israel: La sfârșitul mandatului britanic, în 1947, Organizația Națiunilor Unite a adoptat un plan de partaj care prevedea împărțirea Palestinei în două state – unul evreiesc și unul arab, cu Ierusalimul sub administrație internațională. Acest plan a fost acceptat de liderii evreilor și a dus la proclamarea independenței statului Israel, în mai 1948.
În același timp, liderii arabi palestinieni și ai altor state arabe au respins acest plan și au declanșat Războiul Arabo-Israelian din 1948-1949. Această perioadă a dus la schimbări semnificative în granițele Palestinei, cu Cisiordania și Fâșia Gaza ajungând sub control arab și cu Cisiordania fiind ulterior ocupată de Israel în urma Războiului de Șase Zile din 1967.
Astfel, apariția Palestinei ca entitate politică modernă este strâns legată de evenimentele istorice și de evoluțiile din regiune și este un subiect de dezbatere și conflict.
România a recunoscut oficial Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) ca reprezentant unic și legitim al poporului palestinian în mai 1972. În martie 1974 a fost deschisă Reprezentanța Permanentă a OEP la București.
România a recunoscut Palestina la 16 noiembrie 1988. Pe această bază, în ianuarie 1989, Reprezentanța Permanentă a OEP la București a fost ridicată la rang de ambasadă a Palestinei.
Foto: cfr.org
