De ce părintele Arsenie Boca nu primea pe toată lumea la spovedanie? Ce păcat îl supăra cel mai tare pe duhovnic?

de: Sorin Florea
14 09. 2022
Arsenie Boca c
De ce parintele Arsenie Boca nu primea pe toata lumea la spovedanie? Ce pacat il supara cel mai tare pe duhovnic?

Arsenie Boca a fost cel mai mare duhovnic român al secolului al XX-lea. Acesta s-a născut pe data de 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, în comitatul Hunedoara (pe vremea aceea în Austro-Ungaria). La naștere a primit numele de Zian Boca și încă de când era copil a dovedit că este un tânăr aparte, diferit. Anii au demonstrat că tânărul Zian Boca avea să devină una dintre cele mai importante fețe bisericești din perioada comunistă.

Abilitățile sale păreau nepământești, iar lumea care l-a cunoscut a înțeles de pe o zi pe alta că au de-a face cu un om a cărui credință în Dumnezeu nu are limite. Anii au trecut și acesta a ajuns stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi al Mănăstirii Prislop. Arsenie Boca a fost hărțuit ani la rândul de Securitate, fiindcă avea o personalitate puternică și o credință nemărginită în Dumnezeu, iar oamenii îl ascultau și urmau cu sfințenie. Potrivit Wikipedia.org, a fost unul din martirii gulagului comunist, fiind închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea.

Arsenie Boca nu primea pe toată lumea la spovedanie

Nepoata părintelui Arsenie Boca, psihologul Zoe Dăian, a povestit într-un interviu pentru agerpres.ro că duhovnicul a fost o ființă cu totul specială, atinsă cu adevărat de harul divin. Potrivit acesteia, părintele avea momente când levita deasupra pământului, iar cei prezenți încremeneau de uimire. Totodată, duhovnicul nu accepta pe oricine la spovedanie și îi atenționa pe cei care nu spun tot.

Stătea mulţime de lume la coadă să-i spovedească, dar nu-i lua pe toţi, ci îi alegea la spovedanie şi le spunea: ”Măi, Ioane, tu nu ai spus tot. Nu ai spus asta, asta”. Ştia totul. Pe părintele Arsenie l-au văzut mulţimile, în timpul rugăciunilor, cum se ridica de la pământ şi nu mai atingea podeaua cu picioarele. De minunea care este în el nu a vorbit niciodată, dar mi-a povestit toată viaţa mea şi a fiicei mele, care urma să fie. Îi ziceam de multe ori: ”Tu eşti un Dumnezeu!” El zicea. ”Da de unde!” Schimba vorba ca să nu cadă în păcatul trufiei, a povestit Zoe Dăian.

Păcatul care îl supăra pe Arsenie Boca

Părintele Arsenie Boca a propovăduit aproape toată viața cuvântul lui Iisus Hristos. Acesta considera că în fiecare zi ar trebui să citim câte un pic din Biblie, însă dacă nu o putem face măcar să avem una în apropiere. Acesta a susținut mereu că Dumnezeu este iubire pură, iar oamenii trebuie să primească dragostea divină. Duhovnicul avea însă și un păcat care îl supăra tot timpul la oameni și le atrăgea mereu atenția.

Avorturile voite îl supărau. Spunea întotdeauna: ‘Să nu ziceţi că mi-a dat Dumnezeu o boală. Dumnezeu este iubire. Păcatele voastre sau cele din urmă vă dau boli şi suferinţe. Dumnezeu nu face rău şi nu dă supărare!’. Îi considera criminali (…), a adăugat în nepoata părintelui.

Arsenie Boca a murit pe data de 28 noiembrie 1989, la vârsta de 79 de ani, și este înmormântat la Mănăstirea Prislop. Zona a devenit de ani buni loc de pelerinaj pentru credincioșii din întreaga țară, care vor să simtă prezența divină a duhovnicului.

Foto: a1.ro