Zbor peste Oceanul Pacific. Transportul aerian este cel mai sigur mijloc de a călători, potrivit datelor oficiale. Cu toate acestea, multe persoane sunt îngrozite de gândul de a se afla la câțiva kilometri deasupra pământului. Călătoria cu avionul poate fi o experiență atât plăcută, cât și neplăcută, fiind, de multe ori, puternic influențată de condițiile meteo.
Înainte de fiecare călătorie, avionul este cu rigurozitate verificat de tehnicieni. Totul trebuie să funcționeze perfect, fără nicio eroare, fiindcă în aer nu există loc de greșeli. Cea mai mică problemă trebuie remediată la sol, deoarece ea poate face diferența dintre viață și moarte. Ulterior, este stabilit traseul din punctul A în punctul B și sunt verificate condițiile meteo. În felul acesta, se ajunge ca drumul parcurs să evite anumite regiuni ale globului, considerate periculoase pentru transportul aerian.
Toate companiile aeriene încearcă să evite să zboare peste Oceanul Pacific și preferă rute ocolitoare, chiar dacă sunt mai lungi. Motivul este unul simplu, siguranța tuturor celor aflați la bordul aeronavei. O rută care să traverseze Oceanul Pacific este periculoasă, fiindcă dacă apar probleme tehnice la avion, piloților le este imposibil să găsească o bucată de pământ pe care să aterizeze de urgență.
De exemplu, o călătorie din SUA spre Japonia poate părea mai scurtă pe deasupra Oceanului Pacific, în schimb piloții preferă o rută puțin ocolitoare, pe deasupra statului Alaska. Un alt factor atunci când se evita traseul peste Oceanul Pacific ține de construcția Pământului. Cu toate că o rută directă peste apă ar părea mai scurtă, în realitate nu este adevărat. Terra este mai bombată la ecuator și mai turtită la poli, drept urmare traseul este mai scurt spre extremități.
În felul acesta, companiile aeriene preferă să aleagă rute pe la poli, fiindcă economisesc timp și combustibil, iar pasagerii sunt mai în siguranță.
Foto: Pexels.com