De ce poartă englezii maci în piept?

de: Ana-Maria
12 01. 2022
Depositphotos_90522778_L

În zilele premergătoare Ziua Comemorării, pe 11 noiembrie, englezii poartă pe hainele lor maci. Acesta este un simbol pentru a-i aminti pe cei care și-au pierdut viața în conflicte din întreaga lume și pe cei care au fost uciși ca urmare a terorismului. De asemenea, reprezintă contribuția familiilor și a serviciilor de urgență.

Multe dintre bătăliile soldate cu victime au avut loc în câmpurile de mac, iar petalele lor roșii au ajuns să semnifice sângele vărsat în timpul conflictului. Macii sunt folosiți pentru a-i aminti pe cei care și-au dat viața în luptă. Acest lucru este descris în celebrul poem din Primul Război Mondial, „Pe câmpurile Flandrei”, scris de locotenent-colonelul canadian John McCrae în anul 1915, la un an de la debutul Primului Război Mondial.

De atunci, ei au devenit un simbol al amintirii nu doar a celor care și-au dat viața în Primul Război Mondial, ci și a tuturor celor care au murit în numele țării lor. Macii au fost adoptați și de veterani din Canada, Australia și Noua Zeelandă, țări cu o importantă comunitate de britanici. Și chiar dacă Ziua Comemorării este un eveniment britanic, ideea de a purta maci pe haine a apărut, de fapt, în Statele Unite în anii 1920.

Macul, simbolul conflictelor

Mii de voluntari vând maci în preajma Zilei Comemorării. Banii strânși din donații sunt folosiți pentru a ajuta militarii și văduvele ale căror vieți au fost schimbate de războaiele în care au luptat. De asemenea, îi ajută pe veteranii care ar putea avea nevoie să găsească noi locuri de muncă sau locuințe sau orice alt sprijin de care ar putea avea nevoie.

De unde a început totul?

Legiunea Regală Britanică a fost fondată pe data de 15 mai 1921. Cu toate acestea, pe atunci macii nu erau făcuți din hârtie așa cum sunt astăzi, ci din mătase.

S-au vândut imediat și s-au strâns peste 106.000 de lire sterline pentru cei ale căror vieți fuseseră afectate de război. Banii i-a ajutat pe aceștia să-și schimbe viața.

În 1922, s-a înființat o fabrică în care erau angajați foști soldați cu handicap pentru a face maci. Această fabrică încă funcționează și produce multe milioane de maci în fiecare an, până în prezent.

În timp ce majoritatea oamenilor țin macul pe piept, nu există o modalitate corectă sau greșită de a purta un mac. Unii cred că bărbații ar trebui să poarte macul în partea stângă a hainei/jachetei și femeile în dreapta, însă Legiunea Regală Britanică spune „doar să-l porți cu mândrie”.

În Marea Britanie, Ziua Comemorării marchează sfârșitul Primului Război Mondial, care s-a încheiat oficial la ora 11, în ziua a 11-a a lunii a 11-a în 1918.

Războiul a durat patru ani și a ucis peste nouă milioane de soldați. În Marea Britanie, se comemorează morții păstrând două minute de reculegere la ora 11:00 în a doua duminică a lunii noiembrie.

Foto: Deposit Photos.com