De ce poliția britanică nu are arme?

25.01.2022
De ce poliția britanică nu are arme?

Marea Britanie și Statele Unite ale Americii au foarte multe lucruri în comun. Cele două țări au o legătură aparte și, chiar dacă sunt despărțite de mii de kilometri, există multe similitudini între acestea. Totuși, sunt și destul de multe diferențe, iar una evidentă face referire la poliția din cele două state.  Spre deosebire de oamenii legii din Statele Unite,  Poliția Britanică nu este dotată cu arme de foc. Care este explicația?

De ce polițiștii britanici nu au arme de foc?

Toți turiștii care ajung în Marea Britanie au putut observa că polițiștii de pe stradă nu sunt dotați cu arme de foc. Excepție face Irlanda de Nord, în rest situația este la fel în tot Regatul Unite al Marii Britanii. Analiștii britanici au remarcat faptul că pentru o țară atât de civilizată este inacceptabil ca organele legii să fie fără apărare în fața criminalității.

Subiectul a fost adus în discuția publicului, după ce doi ofițeri de poliție au fost uciși în 2012 în Manchester. Drept urmare, cetățenii englezi se întreabă, pe drept, dacă polițiștii nu ar trebui, totuși, să aibă arme de foc în dotare. Cu toate acestea, șeful Poliției din orașul Manchester, Peter Fahy, a susținut în continuare că oamenii legii trebuie să rămână neînarmați.

Suntem încântaţi de stilul poliţiştilor britanici de nu a purta arme. Din păcate, ştim din experienţa din SUA şi din alte ţări care au ofiţeri înarmaţi, că aceasta nu înseamnă faptul că poliţiştii nu sunt împuşcaţi, a spus şeful poliţiei din Manchester, Peter Fahy, pentru bbc.com.

Un sondaj efectuat în rândul polițiștilor în anul 2006 a scos la iveală faptul că 82% dintre cei intervievați nu doresc să fie înarmați la locul de muncă, cu toate că viața le-a fost pusă în pericol de mai multe ori. Surprinzător, însă, populația susține contrariul.

O cercetare realizată în anul 2004 a arătat că 47% din populație susţine înarmarea, în comparaţie cu 48% care este împotrivă. Lucrurile, însă, s-au schimbat odată cu trecerea anilor, iar în anul 2007 nu mai puțin de 72% din populația britanică a susținut că vrea să vadă mai multe patrule de poliţişti înarmaţi.

În perioada 2010-2011, în Anglia și Țara Galilor au fost 388 de infracțiuni cu arme de foc, în care a existat o rănire gravă, cu 13% mai puțin decât cu un an înainte. În Scoția, în aceeași perioadă, au existat două răniri mortale și 109 neletale.

Autoritățile nu vor să schimbe sistemul

Marea Britanie se mândrește că are același sistem, în privința polițiștilor, de 183 de ani. Ideea principală, în Marea Britanie, este că polițiștii au datorie față de cetățeni, ci nu față de stat.

O mare parte dintre lucrurile pe care le considerăm normale au fost stabilite în secolul al XIX-lea. Când Robert Peel a format Politia metropolitană, exista o teamă foarte mare faţă de armată, pentru ca aceasta să nu devină violentă, a declarat Peter Waddington, profesor de politică socială la Universitatea din Wolverhampton.

În prezent, doar 5% dintre polițiștii britanici sunt înarmați cu arme de foc. Trebuie precizat că și ceilalți oameni ai legii sunt echipați corespunzător, însă fără arme de foc pe stradă. Fiecare poliţist are propria unitate armată, care constă într-un autoturism dotat cu armament ce este mobilizat de îndată ce agentul îl solicită.

Foto: bbc.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost singura actriță româncă alături de care a jucat Alain Delon?
Cine a fost singura actriță româncă alături de care a jucat Alain Delon?
Alain Delon este considerat a fi unul dintre cei mai mari actori pe care i-a dat Europa. Francezul a rămas în istorie ca fiind un adevărat sex simbol al anilor ’60, ’70 și ’80. O singură... citește tot
Cât de mare este România? Pe ce loc suntem în lume? Dar în Europa?
Cât de mare este România? Pe ce loc suntem în lume? Dar în Europa?
Astăzi, România, măsoară 238.397 de kilometri pătrați și este una dintre cele mai mari țări din Europa. Totuși, dacă ne raportăm la restul statelor de pe Glob, țara noastră are o... citește tot
Ce ne așteaptă în 2025? Nostradamus şi Baba Vanga, aceeași predicție terifiantă pentru anul 2025
Ce ne așteaptă în 2025? Nostradamus şi Baba Vanga, aceeași predicție terifiantă pentru anul 2025
Când vine vorba despre prezicători, Nostradamus este considerat a fi un adevărat guru. Francezul a rămas în istorie ca fiind unul dintre cei mai misterioși astrologi de pe pământ, a șocat... citește tot