De ce Regina Elisabeta a II-a s-a ascuns de Ceaușescu în spatele unor tufișuri?

de: Claudiu Petrișor
01 08. 2019
ceasca

Nu oricine are onoarea de a fi invitat în caleașca Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. În întrega istorie, doar doi români au avut plăcerea de a se plimba cu trăsura Reginei Elisabeta a II-a. Este vorba despre Nicolae Ceaușescu, președintele Republicii Socialiste România și Sergiu Celac, translatorul prezidențial oficial pentru limba engleză și pentru limba rusă al dictatorului.

În anul 1978, lumea politică din Europa era surprinsă de vizita soților Ceaușescu, ce proveneau dintr-un stat comunist, la Palatul Buckingham. Se pare că Reginei Elisabeta a II-a nu și-a dorit niciun moment această întâlnire, dar totul ar fi fost făcut din rațiuni economice. Președintele României a fost primit la Londra în schimbul angajamentului că va semna contracte în valoare de aproximativ 300 de milioane de lire sterline cu industria aviatică din Marea Britanie.

A fost Ceaușescu urmărit de blestem: „De moarte năpraznică, în zi de Crăciun, să crape cel care se va atinge de aceste locuri”?

La momentul sosirii, soții Ceaușescu au fost primiți cu salve de artilerie. După intonarea Imnului României, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost duși la Palatul Buckingham cu caleştile regale. În prima s-au urcat Nicolae Ceauşescu şi regina Elisabeta, în cea de-a doua – Elena Ceauşescu şi ducele de Edinburgh, iar în restul suita. Și astfel, Ceaușescu a intrat în istorie ca fiind singurul șef de stat român care s-a plimbat cu caleașca Reginei Elisabeta a II-a. Alături de cei doi a stat în prima trăsură și Sergiu Celac, translatorul prezidențial oficial pentru limba engleză și pentru limba rusă al lui Ceaușescu.

Ce se va întâmpla când Regina Elisabeta a II-a va muri?

Totuși, întâlnirea dintre soții Ceaușescu și Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a avut și momente amuzante. Istoricul englez Robert Hardman nota în cartea „Queen of the World” că înaintea vizitei, Casa Regală Britanică fusese avertizată de preşedintele Franţei, Valéry Giscard d’Estaing, că ar fi indicat să ascundă bunurile de valoare din apartamentele Palatului unde urma să fie găzduită delegaţia română. Sfat de care britanicii chiar au ținut cont.

Apoi, la masa oficială, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii l-ar fi tratat pe Ceaușescu cu un vin alb simplu, nu cu soiurile cele mai fine. Aceasta îl caracteriza pe conducătorul țării noastre ca fiind „omuleţul acela înspăimântător”.

De ce Regina Elisabeta a II-a s-a ascuns de Ceaușescu după tufișuri?

Robert Hardman mai povestește că a doua zi de dimineață, când Regina Elisabeta a II-a a ieşit să-şi plimbe câinii în grădina Palatului, l-a văzut pe dictator care avea de gând să se apropie de ea. Din instinct, aceasta a decis să se ascundă după un tufiş pentru a nu fi nevoită să dea din nou ochii mult prea puțin educatul Nicolae Ceaușescu.