Ștefan cel Mare a avut cea mai lungă domnie din perioada medievală din Țările Române. În cei 47 de ani în care s-a aflat la conducerea Moldovei, domnitorul a purtat 42 de războaie, aproape un război pe an și a fost învins de cinci ori. De ani buni, istoricii români și autoritățile vorbesc despre celebra sabie a lui Ștefan cel Mare care este expusă în muzeul Topkapi din Istanbul. În mod hilar, deși români ar vrea ca arma să stea într-un muzeu mioritic, sunt șanse mari ca sabia să nu-i fi aparținut domnitorului. Cel puțin asta susține istoricul Radu Oltean.
Sabia lui Ștefan cel Mare a nimicit mulți inamici, drept pentru care istoricii români au încercat să găsească exponatul și să îl prezinte la muzeu. Ștefan cel Mare a avut doar cinci înfrângeri în fața turcilor și una în fața muntenilor conduși de Vlad Țepeș. Sabia ce se presupune a fi aparținut domnitorului avea o lungime de 1,25 de metri și, din păcate pentru români se află în muzeul Topkapi din Istanbul și nu într-un muzeu din București sau Iași.
În multe rânduri, autoritățile române au solicitat sabia originală, motivând că Ștefan cel Mare este un adevărat simbol pentru România. În zadar, însă. Răspunsul oficialilor turci a fost negativ. Motivul? Turcii nu doresc să creeze un precedent și toate națiunile să-și ceară bunurile care se află în muzeele turcești.
Cu toate acestea, unii istorici susțin că sabia de la Istanbul nu este a lui Ștefan cel Mare, ci a altcuiva dinaintea lui. Ipoteza se bazează pe faptul că armele moldovenilor din secolul al XV-lea erau în mare parte importate, în special, din orașele săsești, Brașov, Sibiu și Bistrița. Cele care erau mai sofisticate erau aduse din Germania sau Italia.
În acele vremuri erau foarte puțin meșteri care puteau să realizeze arme, însă era nevoie de un oțel special care nu se găsea în acea zonă și trebuia să fie importat. Potrivit datelor arheologice, majoritatea uneltelor și a armelor era adusă din afară, fiindcă în Moldova nu exista fier.
„Armele folosite de moldoveni în veacul al 15-lea, erau în proporție covârșitoare importate. Marea majoritate din orașele săsești, Brașov, Sibiu, Bistrița. Pentru aceste orașe exportul de arme către Moldova era una din principalele surse de venit . Anumite arme mai deosebite erau însă aduse și mai departe, din Germania sau Italia. Și nu doar armele”, notează pe contul său de Facebook Radu Oltean.
Acesta continuă: ”Studiul descoperirilor arheologice sugerează că toate cuțitașele sau briciurile de bărbierit descoperite în săpături sunt de import. Se estimează că peste 50% din armamentul de orice fel era importat, mai ales cel performant care implica tehnologie sau oțeluri speciale. De asemenea, mare parte din arcuri și săgeți erau importate din orașele săsești. Puținii meșteri din Moldova de care avem știre, erau tot străini, precum făuritorul de arcuri din Suceava , un sas (I s-a păstrat piatra de mormânt). Dar nu doar armele ci și majoritatea uneltellor erau mai toate aduse din Ardeal: sfredele, fierăstraie, topoare, bărzi, apoi lacăte, chei, balamale etc. Moldova nu avea fier. Cine să fi făcut în Moldova arme performante? Arbalete, spade din oțel bun…Nu mai zic de cămăși de zale. Moldova nu avea orașe precum cele din Ardeal sau Polonia în care să existe bresle producătoare de obiecte din metal, o industrie metalurgică care să necesite cunoștințe înalte tehnologice. Și bresle care să califice la standarde înalte meșteri.
O altă modalitate de a face rost de arme era după terminarea unui război, când după nimicirea inamicului tot ce era lăsat în urmă era revendicat de învingător. Ca atare, se presupune că în acele timpuri, în Moldova au existat multe ateliere de reparații.
Toate descoperirile arheologice sunt de la finalul secolului al XIV-lea și începutul veacului al XV-lea, dinaintea lui Ștefan cel Mare. Acestea au fost obținute de către Soliman Magnificul ca pradă de război și sunt toate de origine germană.
Un domnitor era bine echipat și când își comanda arme cerea câte 10 odată. Potrivit istoricului britanic David Nicolle, cele mai multe dintre arme erau comandate pe bucăți și asamblate în Moldova. Sabia de la Istanbul este un model învechit pentru epoca lui Ștefan cel Mare.
Radu Oltean mai spune: „O altă sursă importantă de arme erau războaiele. Multe alte arme erau obținute ca prăzi de pe urma luptelor, păstrate în arsenalul domnului și oferite ulterior „vitejilor”. Foarte probabil însă, să fi existat în Moldova numeroase ateliere de reparații. Spadele și săbiile erau arme la care nu avea acces oricine. Erau arme scumpe și (deși aparent simple) erau greu de produs. Oțelul trebuia să fie de calitate. Raritatea spadelor și săbiilor din Moldova medievală este susținuta atât de izvoare cât și de descoperirile arheologice . Iar mai toate cele câteva descoperite sunt dinaintea epocii lui Ștefan, sunt spade de final de secol al 14-lea inceput de 15.
Aceasta clarifică: Spadele de la Istanbul sunt de origine germană. Există un inventar otoman al spadelor jefuite de la Suceava de către Soliman Magnificul care le denumește ff clar: ”săbii germane, săbii înguste, cu vârf ascuțit” (traducere aprox din turcă). Specialiști occidentali, neimplicați emoțional și patriotic (precum istoricul militar britanic David Nicolle) au opinat că toate spadele de la Istanbul provin din aceeași sursă (ca producție) și fac parte dintr-un tip caracteristic german și doar butonul uneia din ele, cel cu inscripție, este un produs local, aplicat în Moldova. David Nicolle e primul care a sugerat că armele au putut fi importate pe bucăți (lama separat, garda separat etc) și au fost asamblate într-un atelier local. Firul de argint de pe mânerul spadei cu butonul cu inscripție a fost adăugat tot local. Toate spadele de la Istanbul (sunt 3) au aceeași lungime, ceea ce sugerează că au aprținut aceleiași persoane. Un principe nu avea „o spadă” ci cel mai probabil un grup de arme identice. Când comandai , nu comandai una, ci 10. Cele trei arme erau, ca model, unul învechit pentru epoca lui Ștefan. E drept că pe butonul cu inscripție slavonă este menționat un Ștefan, gospodarul (domnul) Moldovei”. Dar înaintea lui Ștefan cel Mare au mai existat doi „gospodari” cu numele Ștefan, care ar fi putut fi mai curând cei la care face referire inscripția de pe buton: Ștefan I (1394-1399) și Ștefan al II-lea (1433-1435/1442-1447). Ștefan cel Mare este Ștefan al III-lea.
Cu toate că pe mânerul armei este inscripționat în limba slavonă „Ștefan, gospodarul (domnul) Moldovei”, se crede că este vorba despre o altă persoană dinaintea marelui domnitor: Ștefan I (1394-1399) și Ștefan al II-lea (1433-1435/1442-1447). Ștefan cel Mare a fost Ștefan al III-lea.
Un lucru este cert, în Moldova nu se făureau spade, aceste arme fiind produse în Germania. Cel mai probabil sabia de la Istanbul a aparținut unuia dintre cei doi domni Stefan ce l-au precedat pe Ștefan cel Mare.
Istoricul încheie: „Adrian Andrei Rusu sugerează că izvoarele ce menționează arme „moldovenești” sau ”valahe” se referă la mâna celui ce folosea arma, nu la meșterul ce a făurit-o. Pe scurt. În Moldova nu se făureau spade. Puteau exista ateliere care să le adapteze, completeze, repare. De la Brașov sunt atestați meșteri specializați ce veneau în Moldova să „ascută” arme. Deci până și ascuțitorii de arme erau „importați”. Spadele de la Istanbul sunt produse într-un atelier german, cândva la începutul veacului al 15-lea. Cel mai probabil au aparținut unuia din cei doi domni Stefan ce l-au precedat pe „cel Mare”.”
Foto: turnulsfatului.ro
