De ce salută soldații cu mâna dreaptă dusă la tâmplă?

Unul dintre cele mai populare saluturi din lume este cel al soldaților. În absolut toate statele lumii, indiferent de cultură, religie sau zona geografică, soldații execută salutul numai cu mâna dreaptă. Totuși, care este povestea acestui gest?

Obiceiul cu pricina își are originea încă din Evul Mediu, din perioada faimoaselor întreceri între cavaleri cunoscut și sub denumirea de turniruri. În multe dintre întreceri, cavalerii își alegeau câte o femeie frumoasă în numele căreia luptau. La finalul confruntării, atunci când primeau premiul, cavalerii duceau mâna la frunte, gest ce simboliza că își apără ochii de strălucirea orbitoare a frumuseții celei pentru care se înfruntaseră.

Mai există o variantă potrivit căreia salutul s-ar fi născut în Evul Mediu, atunci când cavalerii îşi ridicau vizierele în semn de prietenie față de adversar și pentru a-şi arăta identitatea. Acesta ar fi obiceiul care stă la baza salutului modern.

E adevărat că în Primul Război Mondial soldații francezi mergeau pe câmpul de luptă cu taxi?

Sunt și voci care afirmă că salutul își are originile în Imperiul Roman. Din păcate, nu sunt dovezi care să susțină și acest lucru.

Ulterior, anii au trecut și militarii britanici au adoptat apoi un salut care presupune poziţionarea mâinii în dreptul tâmplei, cu palma în sus, acelaşi pe care îl folosesc şi ofiţerii Forţelor Aeriene Regale. Românii salută asemeni militarilor americani, cu palma în jos.

Marina Regală Britanică foloseşte o altă versiune, în care palma este orientată în jos. Care este explicația? Promotorii acestui salut pleacă de la ideea că mulţi dintre cei care lucrează pe vapoare au palmele murdare, iar afişarea lor ar fi o ruşine.

Cum vorbeau soldații români în vreme de război? Ce erau „scroafele”?

Participarea României în Primul Război Mondial a început pe data de 28 iulie 1914 și s-a încheiat patru ani mai târziu, în 1918. Întrucât în tranșee erau soldați din toate regiunile țării, aceștia s-au adaptat și și-au construit propriul limbaj. Soldații vorbeau codificat și așa s-a născut „argoul” războiului.

Astfel, când venea vorba despre armele trupelor inamice, acestea erau redenumite. Tunurile erau denumite „Costică”, gloanțele dușmanilor se numeau „picături de stomac” și grenadele inamice erau denumite „cartoafe franțuzești”. Mitralierele mai erau supranumite de către soldații români ca fiind „scroafe”. Când venea vorba despre pierderi umane, acestea erau catalogate ca fiind „furturi la înghesuială”. Dacă un soldat își pierdea o mână se spunea „i-au furat o mână”.

Foto: Pexels.com