Lumea arabă este cunoscută în prezent pentru puterea economică. Zone precum Dubai, Abu Dhabi sau Riyadh au primit o înfățișare nouă cu ajutorul miliardelor de dolari care au provenit din extragerea petrolului. În urmă cu zeci de ani în urmă, oamenii nici nu luau în calcul zona Golfului Piersic, iar în prezent milioane de turiști vin anual în aceste orașe. De ce se află foarte mult petrol în Golful Persic?
Golful Persic este unul dintre cele mai aride locuri din lume. În același timp, în ultimii zeci de ani, autoritățile au descoperit cantități imense de petrol, fapt care a îmbogățit vizbil zona. Țările la care ne putem raporta sunt: Kuweit, Irak, Bahrain, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Cele mai multe dintre acestea, exceptând Irakul, au cunoscut o dezvoltare extraordinară datorită petrolului, cunoscut sub denumirea de „aurul negru”.
Petrolul este folosit, în prezent, cel mai mult în industria automobilistică. Chiar dacă în ultimii ani au apărut mașinile care pot funcționa pe bază de electricitate, petrolul va mai rămâne lângă noi o bună parte din timp. Astfel că, țările arabe profită la maximum de nevoia mondială a țițeiului pentru a stabili un preț comun. De ceea, ne putem întreba cum de se află atât de mult petrol în țări care au foarte puțin petic de pământ arabil?
Oamenii de știință au consemnat faptul că regiunea Golfului Persic nu a fost dintotdeauna deșertică. În urmă cu peste 100 de milioane de ani, zona era un corp masiv de apă sub numele de „Oceanul Tethys”. Râurile atrăgeau apă din acest ocean, fiind încărcate cu substanțe nutritive, care duceau la o vastă biosferă.
Algele, bacteriile și alte vietăți decedate s-au acumulat pe fundul oceanului în straturi groase care au crescut până la niveluri de câțiva kilometri în adâncime. În timp, cadavrele biosferei au fost transformate în ulei. Pe măsură ce pământul s-a modificat, Oceanul Tethys s-a retras, rămânând o zonă deșertică. Astfel că, în prezent, oamenii profită de transformările realizate în milioane de ani.
Țara noastră ocupă locul 45 în lume după rezervele de petrol. Cu toate acestea, ocupă un onorabil loc 3 în Europa. Astfel că, România produce anual 4 milioane de tone de țiței, având rezerve dovedite de circa 80 de milioane de tone.
Cele mai importante zăcăminte de țiței sunt în Suplacu, Videle, Runcu, Independența și Otești, deținute toate de OMV Petrom.
Foto: Depositphotos.com