De ce se căsătoresc rromii de mici?

de: Bogdan Andu
11 10. 2022
se căsătoresc

Căsătoria este una dintre cele mai importante taine ale Bisericii. Tradiția se păstrează din antichitate și este primul pas prin care două persoane aleg să devină o familie. Căsătoria este privită diferit în toate colțurile lumii, însă mai cu seamă în cultura nomadă țigănească. Tradițiile și obiceiurile sunt respectate de sute de ani. Un lucru inedit îl reprezintă faptul că rromii se căsătoresc de foarte tineri. De ce își unesc rromii la vârste fragede?

Care sunt cele mai stranii tradiții din cultura rromă?

Manualele de istorie prezintă rromii ca fiind un popor nomad cu legături ancestrale indiene și persane. Fiind un popor aflat mereu pe drumuri, acești oameni nu aparțin unui stat propriu-zis. Din punct de vedere lingvistic, limba romani are importante valențe armene sau persane, ceea ce demonstrează o migrare în aceste teritorii.

În prezent, grupuri importante de persoane rroma se găsesc în toate statele europene, cu preponderență în zona Balcanilor: România, Bulgaria, Serbia, dar și în Turcia, Ungaria sau Slovacia.

Cultura țigănească a rămas neschimbată până în prezent, multe dintre obiceiuri fiind cel puțin ciudate pentru persoane din afara acestui grup etnic.

  • Nașterea reprezintă o bucurie și mândrie pentru cele mai multe mame din lumea întreagă. În ritul roman, nașterea este considerată murdară și are loc în afara locuinței. Timp de 40 de zile, mama este considerată „impură”;
  • Hainele pentru partea inferioară a corpului, dar și hainele femeilor aflate în perioada de menstruație sunt spălate separat;
  • Familia este considerată norocoasă dacă copilul născut este băiat. Cuplul va locui cu familia mirelui până la nașterea copilului.
  • Moartea. Înmormântarea a fost privită în mod diferit de la regiune la regiune. În zona Marii Britanii, înmormântarea propriu-zisă se efectua prin arderea persoanei decedate, cu tot cu locuința sa. Schimbarea spre înmormântarea clasică s-a realizat la mijlocul secolului al XX-lea.
  • Botezul noului născut se face în două moduri. În familiile celor tradiționali, copilul de 4 luni va fi dus de către tată, naș și bulibașă la izvorul unei ape curgătoare unde se va face botezul. La rromii de vatră, copilul nu va ieși din casă până la vârsta de 6 săptămâni.

De ce se căsătoresc rromii de mici?

Nunta reprezintă cea mai importantă tradiție în cultura țigănească. Este momentul în care familiile se unesc. Deși în mod legal, căsătoria se poate face începând cu vârsta de 18 ani, în cultura roma, mirii pot avea și vârste de 16, 14 sau chiar 12 ani. De cele mai multe ori, căsătoriile la vârste fragede sunt organizate de către părinți, împotriva voinței copiilor.

„Ei cred că, dacă ne căsătorim, trebuie să ne mutăm și să ne întreținem singuri. Nu este chiar așa. Până nu ajungem la o vârstă, cum ar fi 22 sau 23 de ani, nu ne mutăm, rămânem cu părinții noștri” – povestește Perty, o mireasă Rroma minoră.

Căsătoriile între minori reprezintă un lucru comun în această cultură. Relațiile dintre miri fac ca familiile să devină apropiate, având scopuri comune în societate. Din căsătorie decurg relații de schimb economic sau solidaritate în sprijinul comunității. La finalul nunții, cei doi se retrag într-o încăpere, pentru ca mireasa să dovedească că este fecioară. În caz contrar, fata este alungată din familie.

Foto: Depositphotos.com