De ce se dăruiește femeilor un număr impar de flori?
A dărui flori reprezintă una dintre cele mai vechi tradiții de sărbătoare. Fie că este vorba de mulțumiri, scuze sau pur și simplu un gest romantic, florile sunt potrivite pentru aproape orice ocazie. Oamenii își dăruiesc unii altora flori de mii de ani ca o modalitate de a-și exprima emoțiile.
Potrivit specialiștilor, florile îi fac pe oameni să se simtă bine și de cele mai multe ori au scop terapeutic. Multe femei susțin că atunci când primesc flori, starea lor de spirit devine mult mai pozitivă și încărcată cu energii bune.
Romanii antici, chinezii și grecii au scris despre flori în poveștile și miturile lor. În epoca victoriană, oamenii foloseau florile ca o modalitate de a-și arăta sentimentele, deoarece la acea vreme, societatea descuraja expresiile verbale deschise ale emoțiilor. Iar despre gesturi tandre nici nu putea fi vorba.
Culorile specifice însemnau anumite lucruri: roșul însemna pasiune, albul însemna castitate sau virtute și galbenul arăta prietenie. Chiar și dimensiunea florilor sau aranjamentul lor ar putea transmite un mesaj.
Oferă flori doamnelor, însă atenție la numărul lor
Florile pot însenina ziua cuiva, însă în unele culturi poate fi ofensator sau poate simboliza ghinion. În Rusia, Ucraina, fostele state ale Uniunii Sovietice, dar și în România, dacă cineva intenționează să ofere flori unei femei trebuie să se asigure că acestea sunt în număr impar. Florile în număr par se duc la înmormântări sau cimitir. De asemenea, se spune că florile galbene înseamnă sfârșitul unei relații.
Iată câteva tradiții și superstiții legate de flori din întreaga lume:
- Bujorii sunt printre cele mai populare flori pentru nunți din China.
- În Asia, a oferi cuiva o plantă în ghiveci este ghinion, deoarece înseamnă restrângerea unei relații.
- Dăruirea de flori în Egipt este de obicei rezervată nunților și înmormântărilor.
- Britanicilor le place să ofere flori dacă sunt gazde, dar crinii albi sunt un simbol al morții.
- În Roma antică, miresele purtau flori ca emblemă a fertilității și ca „decântec” împotriva ghinionului.
De obicei, să oferi cuiva flori este un gest atent și apreciat în toate culturile. Atâta timp cât sunt cunoscute tradițiile culturale, în mod sigur ziua cuiva va deveni mai frumoasă.
Foto: Depositphotos.com