De ce Spania nu a participat la niciunul dintre cele două războaie mondiale?
Mai mult de 30 de națiuni au participat la Primul Război Mondial și mai mult de 50 la cel de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, un stat important din Europa, Spania, nu a participat la niciunul dintre cele două conflicte. De ce?
Spania a rămas neutră și nu a participat activ la niciunul dintre cele două războaie mondiale datorită unor factori politici, economici și istorici.
Spania, la Primul Război Mondial
Spania a rămas neutră pe tot parcursul primului război mondial între 28 iulie 1914 și 11 noiembrie 1918 și, în ciuda dificultăților economice interne a fost considerată „una dintre cele mai importante țări neutre din Europa până în 1915”. Spre deosebire de state precum România, Germania, Rusia, Turcia, Grecia, Spania nu a avut de recuperat teritorii.
Spania și-a menținut o poziție nealiniată în timpul dificultăților politice ale Europei de dinainte de război și și-a continuat neutralitatea după război până când a început războiul civil spaniol în 1936. Deși nu a existat o implicare militară directă în război, forțele germane au fost cantonate în Guineea Spaniolă la sfârșitul anului 1915.
Spania, în cel de-al Doilea Război Mondial
Francisco Franco a cucerit puterea în Spania cu ajutorul important al Corpului Voluntarilor Italieni și al Legiunii Condor. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Spania era izolată diplomatic din cauza regimului autoritar al lui Franco și a simpatiilor sale față de fascismul european. Majoritatea țărilor occidentale au respins colaborarea cu regimul său.
Spania, care se resimțea după încheierea războiului civil, nu dispunea de resursele necesare participării la un nou război, iar Franco și Hitler nu au ajuns la un acord cu privire la eventuala participare iberică la conflict. Totuși, guvernul spaniol a permis voluntarilor să se alăture germanilor în lupta împotriva Uniunii Sovietice (División Azul).
Cu toate acestea, Spania a fost considerată o țară nonbeligerantă. În momentul în care victoria Aliaților a devenit foarte posibilă, regimul franchist a devenit stric neutru, oficializând această stare de fapt în iulie 1943.
Spania, neutră și nu prea
Deși a fost în mod oficial neutră, există o anumită ambiguitate în privința sprijinului acordat de Spania regimurilor Axei. Totodată, după războiul care a durat 6 ani, țara a suferit consecințe economice și politice în perioada postbelică.
Foto: wikipedia.org