De ce sunt planetele rotunde?

de: Sorin Florea
29 04. 2022
planeta
De ce sunt planetele rotunde?

Toate planetele și stelele din Univers au fost formate din nori imenși de praf și gaze. Gravitaţia a jucat un rol important strângând materia într-un anumit punct, iar în felul acesta a dat naștere la diferite corpuri cerești. În mod surprinzător, toate planetele și stelele au o formă oarecum rotundă. De ce se întâmplă așa?

De ce planetele au formă rotundă?

Soarele și toate cele opt planete ale sistemului nostru solar sunt rotunde. Acest lucru se întâmplă fiindcă forța gravitațională a masei unei planete trage tot materialul său spre centru, netezind astfel forma corpului ceresc. Cu toate acestea, multe dintre corpurile mai mici ale sistemului solar nu sunt rotunde, deoarece gravitația lor nu este suficientă pentru a le netezi forma.

Pentru a scăpa de gravitația Pământului, trebuie să călătoriți cu aproximativ 11 km/secundă sau aproximativ 40.000 km/oră. Astfel de viteze necesită rachete puternice. Terra are o masă de 6 x 10^24 kg și este destul de rotundă.

Potrivit specialiștilor în astronomie, cu cât un corp ceresc are diametrul mai mare cu atât acesta devine mai rotund. Diametrul Pământului este de aproximativ 12.700 de kilometri.

Gravitația trage materia uniform în toate direcțiile. Cu cât o planetă în curs de formare atrage mai multă materie, cu atât devine mai puternică atracția gravitațională către centrul ei. O sferă este rezultatul natural al unei astfel de situații.

Care este cea mai mare planetă din sistemul solar?

Sistemul nostru solar este format din Soare, împreună cu cele opt planete care gravitează în jurul său și sateliții lor naturali, dar și alte obiecte non-stelare. Ultimele descoperiri, din anul 2016, ale cercetătorilor Konstantin Batygin și Michael E. Brown susțin ca mai există o planetă dincolo de Neptun, care ar orbita în jurul Soarelui de 10.000 și 20.000 de ani. „Planeta Nouă” este cea de-a noua și ar avea o masă de 10 ori mai mare decât a Pământului.

Așadar, planetele care sunt în sistemul nostru solar, exceptând ultima descoperire, sunt următoarele: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. Cea mai mare planetă din sistemul solar este Jupiter. Cea de-a cincea planetă de la Soare este un gigant gazos cu o masă de două ori și jumătate mai mare decât masa totală a tuturor celorlalte planete din sistemul solar.

Foto: Pexels.com