Sărbătorile reprezintă perioadele din an când oamenii uită de probleme și devin mai buni. Sau ar trebui să devină mai buni. Crăciunul este învăluit într-o magie aparte poate și datorită faptului că are loc Nașterea Domnului. În această zi lucrurile pământești pare că nu mai au aceeași valoare și toți oamenii par a fi egali. Ca atare, bunătatea iese la suprafață izvorâtă parcă din Fiul lui Dumnezeu.
Această zi de sărbătoare ne face pe toți să visăm la o lume mai bună, în care totul este posibil și nimeni nu are de suferit. Nașterea lui Iisus Hristos reprezintă un moment important pentru credincioșii creștini din întreaga lume, iar acest eveniment își revarsă magia peste timp fiindcă cei mai mulți dintre oameni doresc să fie alături de cei dragi în aceste clipe.
De Crăciun oamenii doresc să își petreacă timpul în familie, alături de părinți, frați, surori și bunici. Aceste momente sunt unice și fiecare le prețuiește deoarece în timpul anului toți sunt ocupați cu problemele de zi cu zi.
Data de 25 decembrie este așteptată de la cel mai mic mic la cel mai mare pentru că sunt oferite cadouri celor dragi, dar reprezintă și un moment în care îți poți cere iertare pentru greșelile făcute în trecut. În mod sigur totul va fi iertat, deoarece este imposibil ca cineva să stea supărat în această zi.
Casele împodobite, bradul de Crăciun, mirosul de portocale și de vin fiert creează o atmosferă de basm căreia nimeni nu îi poate rezista. Mâncarea tradițională specifică acestei perioade a anului își aduce și ea aportul la o sărbătoare perfectă.
Cu toții încercăm de sărbători să îi facem pe cei apropiați să se simtă iubiți, fie că le oferim un cadou sau o simplă îmbrățișare. Cu persoanele cu care nu reușim să ne vedem avem grijă să îi sunăm, dovedind astfel că sunt în inima noastră.
De sărbători oamenii sunt mai buni, fiindcă asta înseamnă Crăciunul, bunătate față de rude și prieteni, bunătate față de persoanele nevoiașe, bunătatea față de tot ceea ce înseamnă viață.
Foto: Pexels.com