De ce țin stewardesele mâinile la spate atunci când călătorii urcă în avion?
Cu siguranță mulți dintre voi ați călătorit cu avionul, fie în vacanță, fie în interes de serviciu. Câți ați observat, însă, un gest pe care îl fac stewardesele atunci când pasagerii urcă în aeronavă?
Ei bine, dacă nu ați remarcat gestul cu pricina, vă spunem noi. În clipa în care călătorii intră în avion, însoțitoarele de bord țin mâinile la spate.
Nu vă gândiți că gestul ar avea legătură cu securitatea ori cu igiena ori că acestea țin la spate vreun obiect de mare valoare departe de ochii pasagerilor. Pur și simplu este vorba despre un gest de… discreție.
Mai bine spus, la mijloc este vorba despre un scop foarte bine determinat, care este prevăzut în fișa postului stewardeselor și pe care puțini dintre noi îl știu.
Cum se numără călătorii unui avion?
Înainte de decolare, însoțitorul de bord are obligația de a-i număra pe cei care urmează să zboare la bordul aeronavei lor. Pentru a nu greși numărătoarea, stewardesele folosesc un aparat special, de mic dimensiuni, pe care îl țin la spate.
Acest dispozitiv este prevăzut cu un buton pe care însoțitoarele de bord apasă de fiecare dată când prin fața lor trece câte un călător. Mâinile sunt ascunse la spate pentru a nu atrage atenția asupra acestui proces.
În acest fel, frumoasele însoțitoare de bord se asigură că numărul de pasageri corespunde cu numărul de bilete scanate. Altfel spus, numărul pasagerilor nu poate depăși capacitatea aeronavei.
Uneori, numărarea pasagerilor se face după ce toți aceștia s-au așezat la locurile lor. Numai că, nu de puține ori s-a întâmplat ca unii călători să fie numărați de două ori.
Această situație poate apărea atunci când respectivul călător este numărat atât la intrare, cât și după ce s-a așezat pe locul lui. În astfel de cazuri stewardesa este obligată să reia numărătoarea, de această dată trecând printre rânduri.
Foto: Wikipedia