De ce Turcia nu este în Uniunea Europeană?

05.04.2023
De ce Turcia nu este în Uniunea Europeană?

Turcia este unul dintre cei mai importanți „actori” regionali din Europa. Din punct de vedere economic, foarte multe mărfuri provenite din Turcia ajung pe piețele țărilor din Uniune, în state precum România sau Germania. Cu toate acestea, statul turc nu este membru al blocului comunitar. De ce Turcia nu a fost integrată în spațiul Uniunii Europene?

3 motive pentru care Turcia pare că are o aderare greoaie

Turcia

Cu toate că Turcia nu este un membru al Uniunii Europene, statul turc este un partener economic extrem de important. Conform datelor oficiale, în 2021, Turcia a fost al 6-lea cel mai mare partener economic al blocului comunitar.

Vocea publică arată că aderarea ar reprezenta un lucru pozitiv, prin care economia ar fi înfloritoare pentru toți actorii. Cu toate acestea, frica liderilor europeni pare că ar fi alta. Pe de-o parte, societatea turcă este controlată de președintele Recep Erdogan, pe de altă parte, frica numărului mare de imigranți sperie liderii țărilor vecine.

Iată principalele trei motive pentru care Turcia nu va adera prea curând la Uniunea Europeană.

  1. Naționalism. Turcii sunt un popor care își iubesc țara nespus. Crizele recente ale UE au arătat că naționalismul este mai prezent decât se arată. Una dintre cele mai bune exemple pare a fi criza sanitară. Granițele s-au închis, principiul deschiderii fiind limitat. În plus de acest lucru, multe voci ale Turciei susțin că Uniunea Europeană are nevoie mai mult de Turcia, decât Turcia de UE.
  2. Religia. Deși din punct de vedere legal, religia nu este un motiv prin care se acceptă accesul în UE, pare că este un factor diferențiator. Odată cu aderarea Turciei în UE, această țară ar fi singura membră care iese din tiparul statelor creștine. Acest motiv a fost spus inclusiv de către președintele Erdogan.
  3. Turanism. A treia viziune reprezintă o presupusă apropiere între statele Asiei Centrale, care ar putea duce la o deschidere similară UE.

Pe lângă acestea, apropierea Turciei de Rusia, modul în care autoritățile răspund opozanților pot reprezenta motive prin care negocierile pentru aderare sunt încetinite.

Ce țări ale Europei nu sunt în UE?

Uniunea Europeană este un continent mic în care multe naționalități locuiesc împreună. Uniunea Europeană reprezintă blocul comunitar prin care mai multe state au luat decizia de a se ajuta reciproc.

Cu toate acestea, nu toate țările din Europa fac parte din Uniunea Europeană, dar pot face parte, în anumite circumstanțe și după ce se realizează numeroase reforme interne.

Țările europene care nu sunt membre comunitare: Albania, Andorra, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Islanda, Kosovo, Liechtenstein, Republica Moldova, Monaco, Muntenegru, Norvegia, Rusia, Serbia, Elveția, Ucraina și Turcia.

Foto: Depositphotos.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Zelenski: „Putin va muri curând, și asta e un fapt”
Zelenski: „Putin va muri curând, și asta e un fapt”
Speculațiile despre starea de sănătate precare a lui Vladimir Putin continuă și cel care le alimentează este chiar liderul Ucrainei, Volodimir Zelenski. În ultima perioadă au apărut mai... citește tot
Poți să-ți asiguri locuința și să primești despăgubiri în caz de război?
Poți să-ți asiguri locuința și să primești despăgubiri în caz de război?
Într-o lume tot mai incertă, mulți proprietari de locuințe se întreabă dacă polițele de asigurare îi protejează în cazul unui conflict armat. Asigurările de locuințe acoperă, de obicei,... citește tot
Ce este un pansexual?
Ce este un pansexual?
În ultimii ani, în vocabularul occidentalilor, a intrat cuvântul pansexual. La ce face referire acest cuvânt și când îl putem folosi? Ce este Pansexualitatea? Pansexualitatea este o orientare... citește tot