De ce vorbesc papagalii? De ce cântă papagalii?
Pe Pământ există tot felul de ființe, însă doar oamenii, corvidele și alte păsări pot produce sunete umane. Ciorile și corbii pot să ne imite destul de bine, dar papagalii sunt la alt nivel. Aceștia din urmă pot chiar să vorbească, dacă sunt antrenați cum trebuie și dacă provin dintr-o anumită specie. Trebuie precizat că o orcă, în captivitate, a reușit și ea să reproducă cuvinte umane. Incredibil, nu-i așa?
Surprinzător este faptul că maimuțele sunt cele mai apropiate ca structură de oameni și te-ai fi așteptat ca ele să poată să imite cel mai bine omul. Doar că maimuțelor le este greu să ne imite graiul. Natura a decis însă cu totul altceva și papagalii sunt cei care pot să emită cel mai bine sunete umane și chiar cuvinte. Oamenii de știință au explicat destul de simplu de ce aceste păsări pot să vorbească limbajul uman.
Fiecare pasăre care învață prin sunete are în creier o parte dedicată strict acestui lucru, denumită sistemul de cântec. Acest sistem are două straturi în cazul papagalilor, unul intern, specific tuturor păsărilor ce învață prin sunete, și altul extern, specific strict papagalilor. Acesta din urmă este secretul lor, a explicat Erich Jarvis, neurolog la Duke University, potrivit audubon.org.
Papagalul poate să vorbească mai multe limbi
Papagalii pot să vorbească mai multe limbi și pot chiar cânta. Aceste abilități le obțin prin imitarea stăpânului, ei neconștientizând ceea ce fac și zic. Așadar, dacă un papagal te întreabă „ce mai faci”, acest lucru nu înseamnă că dorește să știe cum te simți ci pur și simplu îl imită pe stăpânul său care atunci când intra în cameră întreba cum se simte persoana de lângă el.
Dacă te întrebi de ce papagalii aleg să ne imite, răspunsul este simplu – vor să se integreze. Fie că vine vorba de integrarea într-un grup de păsări sau de oameni, ei vor să nu rămână pe dinafară. În sălbăticie, papagalii își folosesc abilitatea de imitare a sunetelor pentru a împărtăși informații importante cu restul cârdului și pentru a se integra în acesta, a explicat Irene Pepperberg, cercetătoare, potrivit sursei citată mai sus.
Conform cercetătorilor, papagalii sunt ființe sociale și se simt bine în preajma semenilor lor. O astfel de pasăre singură în sălbăticie nu va putea face față prădătorilor, de aceea trăiesc în grupuri pentru a se putea avertiza unii pe alții de eventuale pericole. În mediul uman, papagalii vor imita stăpânii pe care îi consideră membrii ai cârdului lor.
Speciile de papagali vorbitori
Cele mai cunoscute specii de papagali vorbitori sunt: perușul, papagalul amazonian, papagalul gri-african și Marele Alexandru.
Peruşul – Această pasăre de dimensiuni mici este cea mai cumpărată. Perușii sunt isteți și învață repede câteva cuvinte, dacă le acorzi puțină atenție. Majoritatea părinților cumpără copiilor aceste superbe înaripate, fiindcă reprezintă un animal de companie ușor de întreținut. Prețul acestor păsări variază între 30 și 50 de lei.
Marele Alexandru – Această pasăre vorbește ușor și poate scoate primele cuvinte în jurul vârstei de 1 an. El poate pronunța vorbele cu claritate și reproduce cu ușurință soneria telefonului sau trilul altor păsărele. Un papagal din această specie costă aproximativ 1.000 de lei.
Papagalul amazonian – Frumoasa înaripată ajunge să trăiască și 50 de ani. Astfel, această pasăre poate fi un companion pentru tot restul vieții, de aici și prețul destul de mare, în jur de 2.000 de lei. Această specie de papagali este incredibil de frumos colorată și reușește să vorbească foarte repede. Are o personalitate prietenoasă și poate învăța ușor diverse trucuri.
Papagalul gri african – Acesta mai este numit și Jako și este de departe cea mai vorbăreata pasăre. Jako nu are nevoie de dresaj și învață singur să vorbească. Papagalul este atât de vorbăreț încât cu greu îl poți face să tacă. El poate reproduce nu doar cuvinte ci și propoziții întregi, iar atunci când se plictisește începe să imite diverse sunete pe care le aude prin casă. Prețul unui asemenea exemplar este cuprins între 3.000 și 4.000 de lei.
Foto: Pexels.com