Limba română este plină de proverbe, care au fost transmise din generație în generație prin viu grai sau prin scris. Multe dintre ele s-au pierdut odată cu trecerea timpului, însă unele sunt folosite și în prezent. Acesta este și cazul expresiei „a pune batista pe țambal”. Dar, oare, ce înseamnă acest lucru și care este legătura dintre batistă și țambal?
În prezent, sunt foarte mulți oameni care atunci când vor să descrie o anumită situație, o fac prin expresia „a pus batista pe țambal”. Proverbul are un sens peiorativ, fiindcă semnifică faptul că s-a mușamalizat o situație, s-a ascuns ceva. Expresia poate fi folosită cu succes mai ales în politica românească, acolo unde vechile metehne încă se mențin.
Sensul negativ al expresiei este dat în principal de batistă, fiindcă atunci când o pui pe ceva înseamnă că vrei să ascunzi acel lucru să nu se vadă. Curiozitatea care apare este: de ce a fost folosit țambalul și nu alt instrument muzical? Proverbul este și foarte precis, adică pui batista și nu altceva, precum prosopul, mănușa etc.
Se presupune că, de-a lungul timpului, muzicienii foloseau o batistă pentru a acoperi instrumentul pentru a produce un sunet mai slab. Drept urmare, în felul acesta se ascundea ceva, atât o imagine cât și un sunet. Pe de altă parte, aceasta poate fi o practică des întâlnită între muzicieni, care pot folosi o batistă pentru a atenua sunetul unei corzi muzicale.
În felul acesta, practica a devenit cu o expresie cu sens peiorativ, fiindcă se ascundea un lucru. În limba română mai avem și expresiile „a se ţine de ţambale”, care înseamnă „a umbla cu minciuni, cu intrigi” sau „a denunţa, a trăda”, dar și „a sta pe ţambal”, adică a sta în arest, în argoul militarilor.
Expresiile din limba română sunt vechi de sute de ani. Unele au fost moștenite de la alte civilizații, altele sunt românești 100%. Potrivit specialiștilor în lingvistică, fără proverbe limba noastră ar fi mult mai săracă, ele reprezentând sarea și piperul conversațiilor.
Foto: Pexels.com