De unde vine expresia „a trimite izmene pe călător”. Ce treabă au izmenele cu călătoritul?
Cine nu a auzit sau nu a folosit măcar o dată expresia „a trimite izmene pe călător” cu sensul de „a încredința un lucru sau o sarcină unei persoane nesigure sau necinstită”? Totuși, dacă privim cuvintele mot a mot, oare care este legătura cu izmenele și cu călătoria?
Originea expresiei este îndelungată și prima atestare apare spre sfârșitul anilor 1800 în operele lui Anton Pann, celebrul poet român de origine bulgară sau aromână.
Expresia cu pricina este o îmbinare de cuvinte prin care izmenele sunt considerate a fi „coletul”, iar călătorul este „mesagerul”.
În istoria românilor, izmenele au fost mereu considerate un accesoriu vestimentar extrem de important, mai ales în perioada iernii. Tocmai de aceea, expresia face referire la un lucru „de preț” pentru români, care nu și-ar trimite izmenele decât dacă ar avea încredere deplină în „călător”.
Cel mai probabil, la un moment dat, vreun boier și-a trimis argatul îmbrăcat doar în izmene la moșia vecină și acesta nu și-a dus la bun sfârșit misiunea. Izmana este cel mai probabil, un semn al sărăciei sau al neglijenței.
Ce înseamnă „a trimite izmene pe călător”?
Prin „izmenele pe călător” se face referire la o persoană superficială, pe care nu-ți poți pune banii, pentru care n-ai pune sau băga mâna-n foc sau n-ai garanta. „A trimite izmene pe călător” este utilizată cu sensul de a „a încredința un lucru sau o sarcină unei persoane nesigure sau necinstită”.
Armata română a luptat în izmene
De multe ori, eroismul se împletește de minune cu nebunia. Acesta a fost și cazul unui batalion care a luptat doar în indispensabili și, mai mult, i-a învins pe nemți. Totuși, motivul pentru care ostașii români au luptat aproape dezbrăcați nu s-a dorit a fi făcut public niciodată.
În dimineața zilei 11 iulie 1917, la ora 03.50, a început ceea ce avea să rămână în memoria colectivă ca „bătălia în izmene”.
Întrucât era destul de cald afară, soldații români decid să facă baie în Siret. La rândul lor, nemții hotărăsc să lanseze o ofensivă care-i surprinde pe unii dintre români… la scăldat. Fără să se gândească prea mult, maiorul Ionescu Atanasie ordonă deschiderea focului.
„Înainte, pe ei, mă, pe ei, băieţi, ura, ura..”.
Ostaşii Batalionului 3, Regimentul 32, şi companiile 5-6 din Regimentul 7 pornesc la contraatac în cămăşi, cu un formidabil ‘Ura, ura…’”.
La vederea inamicului, nemții bat în retragere. Soldații români îi ajung pe nemți din urmă, deși o parte luptă doar în izmene și cu baioneta, și încep să execute sute de nemți dezorientați. După lupte grele, locotenent-colonelul A. Gheorhoiu, comandantul regimentului 22 infanterie a reușit cu oamenii săi să ajungă pe înălțimea ce domina localitatea Mărăști.
În raportul său, căpitanul Filip Dascălu preciza cu subiect și predicat că dorește să nu rămână în istorie informația potrivit căreia acest atac a avut loc după ce „ostaşii români fuseseră surprinşi de inamic, făcând baie în Siret”.