De unde vine expresia românească „om cu scaun la cap”?

De-a lungul istoriei, românii au inventat numeroase expresii şi locuțiuni care fac referire la inteligența, creierul, mintea sau caracterul omului. Pentru ușurința în exprimare, toate aceste zicale au ca numitor comun cuvântul „cap”.

„Din cap până-n picioare”, „cu noaptea-n cap”, „cu capul plecat”, „a se da cu capul de pereţi”, „a sta pe capul cuiva”, „a şi-o lua în cap”, „a umbla cu capul în traistă”, „a-i face capul calendar” sau „a avea gărgăuni în cap” sunt doar câteva dintre aceste expresii.

Aceste expresii sunt ciudate și suprarealiste, adică greu de imaginat la propriu şi, practic, imposibil de tradus în alte limbi. În realitate, ele sunt doar niște metafore cu care se descrie o persoană sau care subliniază o situație sau o stare de fapt.

De unde vine expresia „om cu scaun la cap”?

Cu siguranță, „a avea scaun la cap” este una dintre cele mai folosite expresii în vorbirea curentă, dar și ciudată pentru că nu am văzut pe cineva plimbându-se cu un scaun atârnat de cap.

De aceea, mulți își pun întrebarea firească de unde până unde scaunul, în fapt o simplă piesă de mobilier, a primit valoare de gândire, de judecată dreaptă?

Explicația a oferit-o, pentru adevărul.ro, profesorul de istorie Adrian Toma:

„În vremea când a apărut această expresie – să tot fie vreo două secole – scaunul definea şi o instanţă, un tribunal, o judecătorie sau un consiliu de sfetnici domneşti. În esenţă, scaunul înseamnă înţelepciune, dreptate, chibzuinţă, aşa că oamenii l-au ataşat de cap, metaforic vorbind, pentru a arăta că acea persoană este cu o minte deosebită, nu că ar umbla la propriu cu un scaun pe creştet, ceea ce numai dovadă de înţelepciune n-ar fi”.

Expresii care conțin cuvântul „cap”:

Pe după cap (loc. adv.) = pe după gât, la ceafă
Până peste cap (loc. adv.) = extrem de…, exagerat de.
Din capul locului (loc. adv.) = înainte de a începe ceva
Cap la (sau în) cap (loc. adv.) = cu părțile extreme alăturate
Bătut în cap (loc. adj.) = tâmpit
Cu cap (loc. adj.) = (în mod) inteligent, deștept
Fără cap (loc. adj.) = (în mod) necugetat
A se da peste cap (expr.) = a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul
A da ceva peste cap (expr.) = a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit
A-i băga ceva în cap (expr.) = a face pe cineva să priceapă bine un lucru
A i se sui cuiva în cap (expr.)= a fi prea îndrăzneţ cu cineva
A nu mai avea unde să-şi pună capul (expr.) = a ajunge pe drumuri, fără adăpost
A-i da de cap (expr.) = a izbuti
A-l duce capul (expr.) = a pricepe
A băga la cap = a reţine
Cu capul mare (expr.) = ameţit de băutură
A fi vai şi amar de capul cuiva (expr.) = a se afla într-o situaţie dificilă
A scoate capul în lume (expr.) = a apărea în societate
A umbla cu capul între urechi (expr.) = a fi distrat, a nu fi atent
A se apuca pe cap (expr.) = a jura pe viaţă
A fi cap tăiat (expr.) = a semăna leit cu altcineva
A da cuiva la cap = a lovi, a omorî
A cădea pe capul cuiva (expr.) = a sosi pe neaşteptate la cineva
Pe capete (expr.) = care mai de care, în număr foarte mare
A-i deschide capul (expr.)= a face pe cineva să înţeleagă ceva
A apuca lumea-n cap (expr.) = a-şi părăsi familia
A sta şi în cap (expr.) = a face tot posibilul