Una dintre cele mai utilizate expresii de către vorbitorii de limba română este, cu siguranță, formularea „s-a înecat ca țiganul la mal”. Aceasta este folosită atunci când cineva este aproape de reușită, dar, ratează la limită să-și atingă obiectivul. Totuși, cât de veche este expresia și de unde provine aceasta?
Țiganii au o istorie îndelungată și au venit pe teritoriul Țărilor Române din nord-vestul Indiei si nord-estul Pakistanului. În secolul al XIV-lea, apare prima menționare despre existența romilor pe teritoriile mioritice.
Timp de sute de ani, aceștia au avut statutul de robi. Multe dintre familiile (șatrele) de romi trăiau în preajma curților boierești și a mănăstirilor. În acele timpuri, țiganii erau considerați o mână de lucru extrem de ieftină şi asupra cărora stăpânul avea drept de viaţă şi de moarte. Boierii îi ucideau și îi vindeau când și cum aveau chef. Acest lucru s-a întâmplat până în anul 1848, când Parlamentul revoluționar al Țării Românești vota eliberarea din sclavie a robilor romi deținuți de boieri, scrie rfi.ro.
Dar, să revenim la expresia „s-a înecat ca țiganul la mal”. Cu toate că nu se cunoaște originea sumbră a expresiei, se pare că aceasta are o vechime de sute de ani și există de dinainte ca romii să fie eliberați din sclavie. Aceasta ar fi luat naștere în perioada în care proprietarii romilor aveau drept de viață și de moarte asupra lor.
„Boierii sunt stăpânii lor cei mai absoluţi. După plac, îi vând şi-i ucid ca pe nişte vite. Copiii lor se nasc robi fără deosebire de sex”, nota Contele d’Antraigues, cel care a vizitat Țările Românie în secolul al XVII-lea.
Mulți încercau să fugă și după ce erau prinși, erau biciuiți. Dar, aceasta era una dintre cele mai facile pedepse pentru tentativa de eliberare. Se spune că o pedeapsă extremă pentru cei care încercau să fugă din sclavie și să scape de chinurile la care îi supuneau boierii, era să fie legați de picioare și lasati într-un râu. Acestora li se promitea că dacă vor traversa vor deveni liberi. Doar că atunci când aproape că ajungeau pe partea cealaltă, erau trași înapoi cu sfoara cu care erau legați. De cele mai multe ori, „Distracția” se termina cu moartea pedepsitului, care se îneca de epuizare, chiar la mal. La toată această scenă oribilă era obligată să asiste toată șatra pentru a înțelege ce poate păți orice membru care încearcă să fugă, scrie ro.wikipedia.org.
Poveștile despre pedepsirea țiganilor sunt confirmate și în lucrarea de doctorat a istoricului Mihail Kogălniceanu publicată în anul 1837.
„Acest soi de tortură crudă constă în lovirea tălpilor cu nuiele, picioarele fiind legate de un drug pe care doi oameni îl ţin ridicat, astfel încât cel bătut să nu se poată sprijini de pământ decât cu capul şi umerii”, nota Kogălniceanu.
Asocierea dintre romi și aur este evidentă. Romii zilelor noastre nu duc lipsă de bijuterii de aur sau de argint. Totuși, de unde au aceștia atât de multe metale prețioase? Care este explicația?
În lucrarea „Descrierea Moldovei”, țiganii plăteau către domnitor, anual, câte 5 kilograme de aur de cap de rom (în loc de tribut) pentru a avea permisiunea de a aduna aurul din albiile râurilor ce izvorau din Munții Carpați. În timp ce, pentru românul de rând, avuția erau pământurile și casele, pentru țigani, cea mai mare avuție era aurul. Țiganii erau nomazi (care nu se stabilește definitiv pe un anumit teritoriu). Pe lângă faptul că aceștia nu erau interesați de case, romii puteau investi într-un lucru mic ca greutate, dar extrem de valoros, așa cum este aurul. Metalul prețios nu s-a pierdut și s-a transmis la romi din generație în generație, de la o familie la alta.
Foto: mapio.net
