Cine ar fi crezut că pentru prima dată în istorie, expresia „să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului” a fost rostită chiar de către Iisus Hristos? În povestea relatată în Matei 22:15–22, Iisus rostește binecunoscuta frază: „Dați Cezarului ceea ce este al Cezarului și dă-i lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”.
Scopul cetățeanului credincios este, așadar, să stabilească ce îi datorăm și apoi să acționăm în consecință. Da, pot exista acele rare ocazii în care credințele noastre duble se ciocnesc și, în acele cazuri, trebuie să-l alegem pe Dumnezeu în locul lui Cezar. Dar, în general, slujirea lui Cezar (sau a oricărui conducător) și slujirea lui Dumnezeu sunt practic… compatibile.
Problema cu această înțelegere a spuselor lui Isus este că neglijează contextul poveștii. Ni se spune că Iisus dă acest răspuns ca reacție la o capcană întinsă pentru el de către unii farisei și erodieni. Iată, de fapt, care este povestea capcanei.
Problema fiscală în Palestina secolului I a fost explozivă. Zeloții, revoluționari împotriva Romei, au refuzat plata. Saducheii și cu siguranță erodienii, care au colaborat cu Roma, plăteau impozite cu bună conștiință. Fariseii, după ce și-au interiorizat și legalizat evlavia, au plătit, dar cu suferință.
Fariseii și erodienii l-au considerat pe Iisus „de cealaltă parte a problemei”. Ei credeau că Mântuitorul refuza plata impozitelor (Luca 23:2). Capcana a fost întinsă. Pentru ca Iisus să spună nu plății impozitelor, l-ar fi expus în mod public ca un insurecționist, dând romanilor o scuză pentru a scăpa de el.
Una dintre acuzațiile aduse împotriva lui Iisus la procesul său în fața lui Pilat a fost tocmai faptul că el i-a învățat pe alții să refuze să plătească impozite lui Cezar. După cum descrie Evanghelia după Luca, „Întregul Sinod L-a dus pe Iisus la Pilat, guvernatorul roman. Ei au început să-și spună cazul: `Acest om a dus pe poporul nostru în rătăcire, spunându-le să nu-și plătească impozitele guvernului roman și pretinzând că este Mesia, un rege`” (Luca 23:1–2).
Așadar, în această poveste, fariseii și saducheii încearcă să-l facă pe Iisus să iasă direct și să spună că nu este de acord cu plata impozitelor către Roma, ca să-l poată raporta pentru insurecție.
Mesajul lui Iisus despre spargerea Împărăției lui Dumnezeu perturbă ambele încercări de compromis, ceea ce îl face o amenințare. Și ce modalitate mai bună de a elimina o amenințare decât să-l prinzi în capcană să spună ceva care se autoincrimina. Dar Iisus a știut ce voiau să facă ei, așa că a întors lucrurile.
Iisus a cerut ca moneda bătută pentru a plăti impozitul, să-i fie dată. El nu avea moneda, foarte probabil pentru că moneda purta imaginea lui Cezar. Întrebarea lui Iisus era menită să le reamintească celor care poartă moneda cea de-a doua porunci:
„Să nu-ți faci un idol, fie sub forma a ceva ce este în ceruri sus, fie în ce este pe pământ dedesubt, fie în apa de sub pământ. Să nu te închini înaintea lor și să nu te închini lor” (Exod. 20:4–5).
Răspunsul lui Iisus că lucrurile lui Dumnezeu trebuie date lui Dumnezeu și nu împăratului este o reamintire pentru cei care au produs moneda că însăși posesia monedei îi face idolatri.
Iisus nu recomandă în răspunsul său către farisei să învățăm să trăim cu loialități divizate, ci mai degrabă spune că toate monedele idolatre ar trebui să fie trimise înapoi la Cezar, unde le aparțin. Așa cum Iisus nu cunoaște nicio distincție între politică și religie, nici nu cunoaște nicio distincție între politică, economie și închinarea lui Dumnezeu.
Cei care l-au întrebat dacă ar trebui să plătească impozite împăratului se dezvăluie că sunt slujitorii credincioși ai împăratului prin banii pe care îi dețin, potrivit doxologia.ro.
„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci un sclav fie îl va urî pe unul și îl va iubi pe celălalt, fie îi va fi devotat unul și îl va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și bogăției” (Matei 6:24), și nici nu puteți sluji lui Dumnezeu și împăratului ( Matei , 190–91).
Mulți creștini citesc zicala lui Iisus ca și cum ar fi romani care nu au o limbă comună cu EL. Ei cred că nu reușesc să-și amintească din Scripturile Ebraice că tot ce avem îi aparține lui Dumnezeu. Dar, pe măsură ce căutăm să fim cetățeni credincioși în timpul și locul nostru, trebuie să recunoaștem că suntem mai mult ca fariseii și erodienii din această poveste.
Foto: Depositphotos.com
