De unde vine numele orașului Brașov? Ce spun istoricii?

12.04.2021
De unde vine numele orașului Brașov? Ce spun istoricii?

Majoritatea oamenilor s-a întrebat, la un moment dat, de unde vine numele orașului în care locuiește. De cele mai multe ori, au existat contre între istorici pentru a se cădea la un numitor comun. Așa este și cazul municipiului Brașov, al cărui nume a fost subiect de dispută mulți ani de zile.

De unde vine numele orașului Brașov?

Numele orașului Brașov este greu de descifrat în istorie. Unii cercetători susțin acesta are proveniențe slavo-române, în timp ce alții cred că este un nume turco-bulgar.

Potrivit datelor istorice, numele Brașov apare pe teritoriul țării începând încă din secolul al XV-lea, existând sate, poieni și chiar râuri cu nume precum Brașoava, Brașovenița, Izvorul Brașovului, Brașovița etc.

Vedere din Brasov

Ultimele descoperiri arată că orașul apare în documente vechi şi sub denumirea de Corona, iar o cercetare, din anul 1964, arată că cele două denumiri, Corona şi Braşov, se suprapun în timp. Astfel, Corona desemna cetatea, iar Braşov împrejurimile.

Unii istorici susțin că numele orașului Brașov vine de la Cetatea Brașovia, despre care se spune că a fost construită pe muntele Tâmpa între anii 1212 și 1218. Un lucru este cert, nu există o ipoteză unitară cu privire la numele orașului Brașov, iar dezbaterile pot continua în acest sens.

Date statistice despre Brașov

Orașul Brașov este așezat în județul cu același nume. Prima atestare documentară a acestuia are loc într-un document din anul 1234. Suprafața judetului măsoară 267 de kilometri pătrați.

Potrivit recensământului din anul 2011, în municipiul Brașov trăiesc 275.200 de oameni. Orașul este unul dintre cele mai vizitate din țară, fiindcă în zonă se găsesc majoritatea stațiunilor turistice de la munte, precum: Poiana Brașov, Bușteni, Bran, Predeal etc.

Braşovul este printre puţinele oraşe care care au o arie protejată în intravilan. La Deva mai este ceva asemănător. Traseele turistice au fost amenajate încă din secolul al XIX-lea de cluburile de turism montan de la acea vreme, de precursorii salvamontiştilor de astăzi. Traseele datează din jurul anului 1870 şi au fost gândite pentru promenadă deasupra oraşului, povesteşte Dorina Mihai, de la Agenţia Metropolitană Braşov, custodele muntelui Tâmpa, potrivit Adevărul.

Trebuie specificat că patron al orașului este considerată a fi Fecioara Maria, a cărei statuie se află pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre, îndreptat spre Casa Sfatului, având tema Brașovului sculptată dedesubt în relief.

Foto: Wikipedia

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot