De unde vine obiceiul de „a fura mireasa” de la nunți?
Unul dintre cele mai stranii obiceiuri mioritice are loc la nunți și înmormântări, două dintre cele mai importante evenimente din viața românilor. Iar „Furatul miresei” este o tradiție care cu greu poate fi găsită la popare din Occident. Unde își are originile acest obicei?
Puțini sunt cei care știu că obiceiul de a fura mireasa a fost adus în spațiul carpato-danubiano-pontic de către țigani. Totuși, tradiția își are originile în Antichitate.
Legenda spune că primii hoţi de mirese au fost cei care au răpit Sabinele. La puțină vreme după întemeierea Romei, romanii au organizat o petrecere la care au invitat tribul Sabinilor. Aceștia din urmă erau cunoscuţi pentru femeile lor frumoase.
La finalul evenimentului, profitând de faptul că bărbaţii adormiseră și se îmbătaseră, romanii le-au răpit nevestele, surorile şi fiicele, fugind cu ele. Se spune că sabinii ar fi mers să le recupereze, dar femeile s-ar fi îndrăgostit de răpitorii lor.
În Anglia medievală se fura mireasa
Această tradiție a existat şi la vechii nobili din Anglia medievală care, în ziua nunţii, luau mireasa de la nuntă, o necinsteau şi apoi o returnau mirelui. Dacă mirele nu voia ca nobilul să îşi bată joc de mireasă, era nevoit să scoată din buzunar sume mari de bani.
În funcție de zonele din România unde are loc nunta, obiceiul diferă. În anumite regiuni, se spune ca mireasa este în responsabilitatea nasului până la miezul noptii, iar mai apoi aceasta devine responsabilitatea mirelui. În functie de momentul în care rapitorii vin sa fure mireasa, rascumpararea se va negocia cu cel responsabil, fie cu nașul, fie cu mirele.
Curiozități despre mirese și nunți:
- Se pare că mireasa stă în stânga mirelui în faţa altarului pentru că, în urmă cu sute de ani, acesta avea nevoie de mâna dreaptă liberă pentru a se putea lupta cu alţi pretendenţi;
- În timpul Imperiului Roman, tortul de nuntă era o pâine. „Tortul” era rupt deasupra capului miresei, gest ce simboliza fertilitatea;
- În Germania, mireasa poartă sare și pâine în buzunar pentru abundență în casă;
- În Portugalia secolului al XX-lea, rochia de mireasă era de culoare neagră;
- Voalul pe care-l poartă miresele își are originile în Grecia și Roma Antică și are menirea de a le proteja pe mirese de spiritele rele.
Foto: Pexels.com