Destinul tragic al primului ROMÂN medaliat cu AUR în istoria Jocurilor Olimpice. De ce și-ar fi luat singur viața?

Iosif Sîrbu este numele primului român care a obținut o medalie la Jocurilor Olimpice. Acesta a cucerit aurul olimpic în anul 1952, în proba de tir, armă liberă, concurând în poligonul Malmi din Helsinki. În ciuda faptului că a intrat în istoria sportivă a României, destinul său a fost unul tragic.

Un tir-ist, primul medaliat cu AUR din istoria României

Cea de-a XV-a ediţie a Jocurilor Olimpice s-a desfăşurat la Helsinki în Finlanda, în vara anului 1952. Olimpiada din anul 1940 trebuie să aibă loc în ţara celor 1.000 de lacuri, însă aceasta a fost anulată din cauza celui de-al Doilea Război Mondial. La competiţia din anul 1952, au luat parte 69 de ţări și aproape 5.000 de sportivi. 83 dintre aceștia au reprezentat România.

Iosif Sîrbu (27 de ani la vremea respectivă) a reuşit să-l învingă pe sovieticul Boris Andreev în proba de pistol viteză, aducând României prima medalie de aur la Jocurile Olimpice din istorie. România avea să cucerească patru medalii la acea ediție a Jocurilor Olimpice (una de aur, una de argint și două de bronz) la două sporturi: tir și box.

Odată întors în țară, Iosif Sîrbu a primit titlul de „Maestru Emerit al Sportului”. În urma unei afecțiuni la ochiul drept, după victoria de la olimpiadă, a fost nevoit să schimbe arma și poziția de tragere.

De ce s-a sinucis Iosif Sîrbu?

În ciuda faptului că s-a bucurat de succes, Iosif Sîrbu a fost găsit decedat la data de 26 septembrie 1964, după ce s-ar fi împuşcat cu propria sa armă. Din acea zi de sâmbătă, 26 septembrie 1964, și până azi au apărut numeroase speculații cu privire la gestul fostului campion.

Într-un bilet de adio intitulat „Mărturisire”, Iosif Sîrbu scria:

Încerc să-mi înving boala cu ultimele picături de voinţă. Nu-i cunosc originea şi nici denumirea. Simt o stare continuă de nelinişte din această cauză.

Nu pot pune totul pe seama unor conflicte din căsnicie, provocate mai ales de o terţă persoană care locuia împreună cu noi. Poate solicitările prea intense de ordin nervos din ultimii ani să fi dus la această stare gravă.

Îi rog pe părinţi, prieteni şi toţi cei care m-au cunoscut să nu mă considere un laş. Am încercat tot ce am putut, dovadă sunt medicii, pentru a mă redresa. Nu mai pot suporta nici spitalele, nici medicamentele. Mi-a plăcut sportul, viaţa în aer liber, dar nu pot accepta infirmitatea.

După operaţia de apendicită, pe care eu am dorit-o, capu-l simt congestionat, iar starea de nelinişte s-a accentuat. Medicamentele mă buimăcesc şi am senzaţia că sunt beat. Nu mai pot suporta prea mult.

Consider că este cinstit să nu învinuiesc pe nimeni. Cei care m-au cunoscut reţin conflictele mele din ultimii ani, iar adevăraţii oameni vor şti cândva să spună adevărul despre mine celor ce vor dori să ştie cine am fost.

23 septembrie 1964 Adio

Sîrbu Iosif

Mai multe zvonuri au spus că sportivul suferea de o puternică depresie din cauza stresului acumulat de pe urma filajului la care era supus de Securitate, a problemelor personale, precum și a altor chestiuni apăsătoare, scrie gsp.ro.