Delta Dunării este unul dintre cele mai impresionante locuri din țara noastră și din Europa. În anul 1991, Delta Dunării, a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene, a intrat în patrimonul UNESCO. În mod hilar, la un moment dat, dictatorul Nicolae Ceaușescu ar fi dorit să sece delta. De ce? Care era planul său?
Cu ai săi 2858 km, Dunărea este al doilea cel mai mare fluviul al Europei după Volga. La vărsarea fluviului în Marea Neagră se formează Delta Dunării, o regiune tânără, fascinantă, cu o mărime de 3446 km², care se află într-un proces de continuă expansiune.
În anii ’70, în goana după producție agricolă, Nicolae Ceaușescu a decis că România are nevoie de cât mai multe terenuri pentru agricultură. Astfel, acesta și-a îndreptat atenția către Delta Dunării, cu atât mai mult cu cât în acea perioadă delta se inunda constant.
Dictatorul a cerut secarea întregii zone si folosirea terenurilor pentru agricultura. Se dorea ca fluviul să se verse în Marea Neagră prin trei canale bine îndiguite, vechile brațe naturale Chilia, Sulina și Sfantu Gheorghe urmând sa fie împrejmuite cu beton.
Mai multe lacuri au fost secate și au fost împrejmuite cu diguri înalte. Ulterior, apa a fost extrasă. Mai mult, pentru ca accesul la resurse (mai ales stuf) să se facă foarte rapid, au fost amenajate mai multe canale astfel: Canalul de centura Sfantu Gheorghe-Sulina, canalul de centura Sulina-aval Periprava, canalul Stipoc, canalul dintre lacul Puiu si lacul Erenciuc, canalul Mila 36, canalul Crisan-Caraorman, canalul Uzlina sau canalul Pardina. În total, peste 1.000 de kilometri de canale dragate.
Pe data de 28 martie 1983 Nicolae Ceauşescu lansa cu surle și trâmbițe “Programul de amenajare şi exploatare integrală a Deltei Dunării”, un program care ar fi distrus complet Delta Dunării. Tot atunci intră în vigoare a treia etapă de măsuri, menită să ducă la intensificarea valorificării resurselor deltei. S-a prevăzut că agricultura să devină una din activităţile principale, până la extinderea la maxim a suprafeţelor arabile. Anii au trecut și autoritățile s-au mișcat destul de încet cu punerea în practică a măsurilor.
Din fericire, Revoluţia din anul 1989 a stopat aceste planuri, care nu puteau duce decât la distrugerea Deltei Dunării. Doi ani mai târziu, Delta Dunării intra în patrimonul UNESCO.