E adevărat că Dostoievski a fost condamnat la moarte? Cum a fost oprit la timp plutonul de execuție?

de: Claudiu Petrișor
25 11. 2019
Dostoievski
Dostoievski

Feodor Dostoievski a fost unul din cei mai importanți scriitori ruși din toate timpurile. Viața lui Dostoievski a fost un adevărat roman care a culimnat cu momentul în care scriitorul a fost condamnat la moarte. Se pare că plutonul de execuție a fost oprit în ultimul moment. 

Cum a fost Dostoievski la un pas de execuție?

Pe data de 16 noiembrie 1849, pe când avea doar 28 de ani, un tribunal rus l-a condamnat pe Dostoievski la moarte. Motivul? Scriitorul fusese arestat şi condamnat la moarte cu câteva luni înainte pentru activităţi desfăşurate împotriva ţarului rus Nicolae I (1796-1855).

Dostoievski făcea parte dintr-un cerc de socialiști în care lider era Mihail Petraşevski, un cunoscut gânditor rus. Opoziția față de ţarul Nicolae I şi literatura interzisă erau unele dintre subiectele preferate ale cercului de socialiști. Cei 35 de membri au fost arestați în aprilie 1849.

Cine a fost scriitorul la înmormântarea căruia prostituatele au purtat voaluri negre în jurul părților intime?

Pe 22 decembrie 1849, Feodor Dostoievski și alți câțiva socialiști au fost trimişi legaţi la ochi în Piaţa Semyonov din Sankt Petersburg, unde urmau să fie executaţi prin împușcare.

„Acolo a fost citită sentinţa morţii tuturor, după care ni s-a spus să sărutăm crucea. Apoi trei dintre noi au fost legaţi de stâlp pentru execuţie. Eu eram al şaselea. Cum cei trei au fost legaţi, iar eu eram în al doilea lot, nu îmi mai rămăsese mai mult de un minut de trăit”, îi scria câțiva ani mai târziu Dostoievski unui frate de-al său conform adevarul.ro.

Cu un minut înainte de execuție, a venit un mesager al ţarului Nicolae I, care a transmis un ordin de-al acestuia, prin care se oprea întreaga sentință de condamnare la moarte. Cei 35 de bărbați au scăpat cu viață, dar au fost trimiși în Siberia, la lucru, în lagăre. Acolo, aceștia au muncit pe brânci timp de patru ani.