E adevărat că în România există un sat cu 29 de biserici?

de: Ana-Maria
07 10. 2020
Untitled

Majoritatea românilor crede în Dumnezeu sau se consideră religioși, însă doar un sfert dintre aceștia merg săptămânal la biserică. Alții sunt de părere că pentru a fi moral și a avea valori corecte este nevoie de a crede în Divinitate.

Potrivit digi24.ro, în România, credința în Dumnezeu este foarte puternică și des întâlnită. Ca un paradox, mersul la biserică săptămânal este mai puțin popular în rândul creștinilor declarați.

Subiectul construcțiilor lăcașelor de cult, a investițiilor colosale, dar și a strângerilor de fonduri a stârnit controverse în rândul românilor. Cele mai multe investiţii reprezintă lucrări de reparaţii sau modernizare.

Satul cu o biserică la 11 familii

Valea Plopului este un sat în comuna Posești din județul Prahova. Comunitatea din Valea Plopului este una mică, aceasta are aproximativ 1000 de locuitori. Acest sat nu este unic pentru că ar fi modernizat sau ar fi locuit de oameni gospodari neapărat. Potrivit gândul.ro, în anul 2014 satul deținea 29 de biserici.

Preotul din sat a construit biserici pentru a fi mai aproape de Dumnezeu. Astfel că, în grădiniță, școală, răscruci de drumuri, ba chiar și în curțile oamenilor este câte o biserică.

Sătenii nu îndrăznesc să spună cât de bun sau nu este acest lucru, deoarece ei poartă un respect deosebit preotului. Acesta îi ajută cu haine și mâncare. Alții în schimb, îl ocărăsc pe parohul Nicolae Tănase. Ei au spus că ar fi fost mai bine să facă drumurile, să bage canalizare sau chiar un spital. Tot aceștia au declarat faptul că unele biserici nici n-ar avea autorizație de construcție.

Părintele Tănase, protectorul a peste 300 de copii, a înființat în 1994, Asociația „Pro-Vita, pentru născuți și nenăscuți”. Asociația ajută toți copiii nevoiași din sat, dar și din alte localități din țară. Tot aici găsesc sprijin și ajutor mamele fără posibilități materiale, precum și de cele care au fost victime ale violenței domestice.