Dragostea, acel sentiment unic, care face ca viața să fie mai frumoasă, a fost trăită din plin de marii filozofi și scriitori ai României. Eminescu şi Veronica Micle, Cioran şi Friedgard, Rebreanu şi Fanny sau Marin Preda şi Aurora Cornu au lăsat în urma lor scrisori de amor, care și astăzi sunt citite cu plăcere.
Unul dintre marii îndrăgostiți ai literaturii române a fost Nicolae Iorga, care i-a scris soției sale 129 de scrisori de dragoste. Acesta a pus versuri de iubire pe hârtie pentru soția sa chiar și după ce a luat-o de nevastă.
În decursul vieții, Nicolae Iorga a fost un istoric, critic literar, militant antisemit, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român.
În anul 1900, Iorga se afla la Brașov pentru studierea arhivelor. Acesta stătea în casa prietenului Ion Bogdan, alături de toată familia acestuia. Inițial, Iorga s-a îndrăgostit de fiica cea mare a familiei, Maria. Ulterior, acesta a dezvoltat sentimente pentru Ecaterina, sora mai mică a Mariei.
Nicolae Iorga îi face curte Ecaterinei, iar pe data de 22 ianuarie 1901, se logodeşte cu ea. Căsnicia dintre cei doi a fost una plină de pasiune, rezultând șapte copii: Mircea (1902 – 1966), Adriana (1904 – 1912), Măgdălina (1905 – 1993), Ștefan (1906 – 1975), Liliana (1910 – 1985), Valentin (1912 – 1977) și Alina (1916 – 1979). Un lucru inedit a fost faptul că Iorga a cerut-o de soție pe Catinca, cum o alinta scriitorul, prin intermediul unei epistole.
Vom trece poate cândva amândoi pe aici, când sufletele amândurora vor fi senine şi vom fi mulţămiţi, iubindu-ne unul pe altul. Cât aştept să fii nevasta mea şi cât de puţin mă împac la Bucureşti şi aici, cu cei mai mulţi, cari mi se par aşa de meschini, de ordinari, de urâţi în firea lor pe lângă bunul şi frumosul mieu copil de la Braşov, pe lângă… (lasă-mă să zic) pe lângă tine, Catincă.
Din momentul în care s-a îndrăgostit de Ecaterina și până la moartea lui, acesta i-a scris nu mai puțin de 129 de scrisori de dragoste. Filozoful și-a iubit atât de mult soția, încât atunci când era plecat departe de ea îi trimitea câteva versuri de amor.
Ţie nu-ţi pot spune cât dor am de tine. Vorbele s-au învechit demult şi nu se mai potrivesc cu un suflet care nu vrea să împrumute de nicăiri ce ar vrea să-ţi spuie. De aş mai avea norocul să te văd, sănătoasă şi – bagă bine de seamă – tânără şi frumoasă, îngrijită de tine, ca suflet şi trup, cum ţi-e datoria faţă de iubitorul tău N. Iorga, scria cărturarul în septembrie 1917, la 16 ani de la căsătorie.
Nicolae Iorga a murit în urma unui asasinat bine pus la punct, la vârsta de 69 de ani, pe 27 noiembrie 1940, în Strejnic, județul Prahova. Un an mai târziu a decedat și Ecaterina.
Foto: Wikipedia