E adevărat că Regina Maria a apărut într-o reclamă la cremă de față?

14.09.2020
E adevărat că Regina Maria a apărut într-o reclamă la cremă de față?

Regina Maria s-a născut la 29 octombrie 1875 în Eastwell Park, Ashford, Kent, Anglia, și a murit pe 18 iulie 1938 la Castelul Pelișor, Sinaia, România. La naștere aceasta a avut numele de Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha, iar înainte de a fi Regina Maria a României, ea a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.

Considerată ca fiind una dintre cele mai frumoase femei din Europa, Regina Maria a României a fost plătită ca să facă reclamă unei creme de față. Era vorba despre crema Pond’s Cold, una dintre cele mai populare ale acelor vremuri.

Cunoscută ca „Mamă a răniţilor” sau „Regina soldat” datorită implicării sale active în ajutorarea răniţilor în Primul Război Mondial, Regina Maria a acceptat în anul 1924, pe când avea 49 de ani, propunerea americanilor de la Pond’s Cold (o firmă fondată în anul 1846).

„Nici o femeie nu e atât de sus plasată, încât să-şi permită să-şi neglijeze aspectul. Imaginea personală este vitală pentru succesul ei şi nu poate îngădui ca semnele obişnuite de oboseală să se vadă pe chipul ei. Sunt încredinţată că frumuseţea poate fi menţinută prin folosirea zilnică a cremelor Pond’s”, era îndemnul reginei către femeile din Europa și America.

Articolul publicitar a fost distribuit în mai multe gazete englezeşti, iar titlul sărea în evidență: „Ce spune cea mai frumoasă regină din Europa despre îngrijirea tenului“.

Reclama unde Regina Maria era protagonistă

Cum şi-a găsit sfârşitul Regina Maria a României?

Regina Maria s-a îmbolnăvit în vara anului 1937 și a fost supusă mai multor tratamente, însă niciunul nu a dat rezultatele dorite. După ce a fost tratată de doctori din România, ea a fost trimisă și la specialiști din Italia și în Germania. Din nefericire, aceasta nu a putut fi salvată și a murit un an mai târziu la vârsta de 62 de ani. Potrivit medicului personal, Maria suferea de cancer pancreatic, însă diagnosticul oficial a fost de ciroză (cancer la ficat).

La începutul lunii iulie 1938, când Maria sunt se simțea din ce în ce mai rău, aceasta se afla la tratament în Dresda și a cerut să se întoarcă în România, simțind că nu mai are mult de trăit. Drumul către țară a epuizat-o complet, fiindcă Regele Carol al II-lea a obligat-o să vină cu trenul, în loc să îi accepte un transport cu avionul. La scurt timp după ce a ajuns în țară, Maria și-a dat ultima suflare la Sinaia în Castelul Pelișor.

În Dresda am văzut-o pe mama pentru ultima dată, atunci când m-am întors să-i fac cu mâna, la despărțire, iar ea s-a ridicat din pat să ne facă și ea cu mâna. Din Dresda, încă foarte bolnavă fiind, mama a fost luată înapoi în România la începutul lui iulie, și de acolo am primit ultimul mesaj direct de la ea – o telegramă în care mă înștiința despre sosirea ei și care se termina cu ‘Domnul să vă binecuvânteze pe toți’. Una din măhnirile mele cele mai mari a fost faptul că, deși eram soră medicală, nu mi s-a dat voie să am grijă de ea. Neliniștită și nefericită fiind din această cauză, și fără să mă mulțumesc cu mesajele pe care mi le trimitea prin alți oameni, am amânat plecarea noastră de fiecare an la Wörthersee. În 18 iulie 1936 am primit un telefon care mă anunța că mama era pe moarte, scrie în amintirile principesei Ileana.

Regina Maria a fost, teoretic, ultima regină a României, din moment ce Elena, soția lui Carol al II-lea, a divorțat de acesta înainte de încoronare și în anii 1940-1947 a purtat titlul de Regină Mamă, iar Regele Mihai s-a căsătorit cu Ana de Bourbon-Parma după abdicare, scrie historia.ro.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot