E adevărat că rușii au pierdut un război pentru că erau prea beți?
Miile de conflicte militare la nivel mondial au schimbat definitiv istoria omenirii, inclusiv la ruși. Multe dintre războaie au fost decise de diferența de participanți, de tehnica militară sau de vitejia soldaților. Dar, și de alcool. Una dintre cele mai grele bătălii din istorie s-a terminat dur pentru ruși din pricina alcoolului.
Soldații rusi primeau rație de alcool
În secolul al XVIII-lea, alcoolul era considerat o metodă eficientă de combatere a bolilor, epidemiilor, foametei și frigului. În acele vremuri, fiecare dintre soldații rusi primea pe zi două cești de vin sau de vodcă și trei litri de bere pe săptămână. Dacă se dovedea brav în luptă, acesta putea primi alcool suplimentar. Totuși, lucrurile s-au schimbat radical câțiva zeci de ani mai târziu.
În timpul Războiului Ruso-Japonez care a avut loc între 1904 și 1905, rușii au demonstrat că nu pot renunța la băutura lor preferată nici măcar pentru a câștiga un război. Conflictul s-a declanșat din cauza faptului că ambele națiuni își disputau Manciuria și Coreea.
Luptele s-au purtat în Port Arthur și Peninsula Liaodong, iar rușii căutau de multă vreme un port ale cărui ape să nu înghețe în timpul iernii. Din păcate, rușii, cunoscuți în întreaga lume pentru pasiunea lor pentru vodcă, au demonstrat că nu pot renunța la băutura lor preferată nici măcar pentru a câștiga un război.
Care este națiunea care a trimis 80 de soldați la război și a primit acasă 81?
După un an de lupte aprige, rușii au pierdut războiul, conflictul încheindu-se pe 28 mai 1905. Președintele Statelor Unite ale Americii Theodore Roosevelt a fost cel care a făcut eforturi pentru semnarea păcii între cele două părți aflate în conflict. Totodată, Rusia a fost nevoită să accepte un tratat nu tocmai favorabil.
Prohibiție la alcool
Presa de la Moscova și Țarul Nicolae au dat vina pe alcool pentru performanțele militare execrabile ale Imperiului țarist. Ce a urmat? Țarul a interzis alcoolul în anii premergători Primului Război Mondial (1914-1918), în speranța că va evita un nou dezastru. În 1918 ţarul detronat, Nicolae al Il-lea, şi membrii familiei sale au fost ucişi cu cruzime și romanovii au fost înlăturați.
Alcoolul a ieșit de sub interdicție în Rusia în anul 1925, la 8 ani de la finalul Primului Război Mondial.