Cine ar fi crezut că un român a fost implicat în una dintre cele mai interesante tranzacții din toate timpurile: cumpărarea Alaskai de către americani? Cumpărarea Alaskai de către Statele Unite ale Americii de la Imperiul Rus a avut loc în anul 1867. Pe teritoriul cu o suprafață de 1.518.800 km² s-a plătit 7.200.000 de dolari, circa 4,74 cenți pe hectar.
George Pomuț, un fierar plecat de pe meleagurile Brașovului, a avut un rol hotărâtor în această tranzacție. După un periplu prin Europa, românul reușise să se stabilească în localitatea Keokuk din statul Iowa, unde a primit în stăpânire un loc sălbatic împreună cu mai mulți emigranți europeni.
Ulterior, Pomuț s-a înrolat ca voluntar în Armata Uniunii (nordul aboliționist) pentru a-și susține ideile sale generoase. În anul 1861, acesta a fost promovat ca locotenent în cadrul Regimentului 15 de Infanterie din Iowa. Acesta era compus din peste 1.000 soldați și 37 ofițeri, sub comanda colonelului Reid. Ulterior, românul este avansat la gradul de “Provost Marshall” al Regimentului 17.
După câțiva ani, Pomuț primește cu mândrie gradul de general în armata Statelor Unite. De asemenea, este numit consul al americanilor la Sankt Petersburg, Imperiul Rus. Aici, Pomuț reușește să-și pună în practică ideile manageriale. Împreună cu câțiva negociatori americani reușește să convingă Rusia țaristă să cedeze Alaska Statelor Unite contra cost.
E adevărat că a existat un român care ar fi trăit 185 de ani?
Imperiul Rus trecea printr-o gravă criză economică și, strâns cu ușa, acceptă tranzacția. Statele Unite ale Americii oferă sumă de 7,2 milioane de dolari americani, aceasta fiind considerată una dintre cele mai de succes mișcări ale diplomației de la Washington. Pentru ruși, aceasta a rămas una dintre cele mai proaste afaceri din istorie. Peste ani, pământul s-a dovedit bogat în resurse (inclusiv aur și petrol) și a fost avantajos pentru Statele Unite ale Americii în Războiul Rece.
Pe data de 30 martie 1867, președintele Statelor Unite, Andrew Johnson, semnează actul prin care cei 1,518,800 km pătrați devin teritoriu american de drept. Și totul grație unui român priceput.
În ultimii ani de viață, George Pomuț refuză să revină în Statele Unite. El continuă să trăiască la Sankt Petersburg, orașul în care fusese numit consul. Pe data de 12 octombrie 1882, românul moare într-o sărăcie lucie. Acesta este îngropat la cimitirul Smolensk. În anul 1913 Congresul american a dispus ca rămăşiţele pământeşti ale lui George Pomuţ să fie aduse şi înmormântate în Cimitirul Naţional din Arlington; Primul Război Mondial a făcut ca această decizie să fie amânată. Și astăzi, Pomuț se odihnește în cimitirul Smolensk.
Pe data 14 august 2004, a fost dezvelită o statuie a generalului Pomuț în faţa Catedralei Ortodoxe Române cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” din oraşul Cleveland.