Este adevărată legenda stejarului din Borzești?
Borzești a fost un sat din județul Bacău, care ulterior a devenit cartier al orașului Onești. Zona nu reprezintă mare lucru, însă aici s-a născut și a copilărit Ștefan cel Mare. Un edificiu demn de luat în seamă, în această regiune, este biserica din Borzești care poartă hramul Adormirea Maicii Domnului. Aceasta a fost construită într-un an trei luni și trei zile la inițiativa domnitorului moldovean.
Biserica a fost construită de Ștefan cel Mare împreună cu fiul său Alexandru, în memoria prietenului din copilărie Gheorghiță, ucis de tătari chiar în aceste locuri. Acest lăcaș de cult este singurul edificiu ridicat de Ștefan cel Mare nu pentru a comemora o victorie ci în amintirea amicului său.
Care este legenda stejarului din Borzești?
Ștefan cel Mare a copilărit pe Valea Trotușului, iar cel mai mult îi plăcea satul Borzești. Conform legendei, aici Ștefan s-a jucat cu alți doi copii de-a răzeși și tătarii, în jurul unui stejar impunător. Jocul presupunea împărțirea în două tabere, avându-i ca lideri pe Ștefan, pentru ceata de moldoveni, și pe Mitruț (personajul care joacă rolul lui Gheorghiță) pentru tabăra tătărească.
În acele vremuri, tătarii erau spaimă lumii, fiind adevărați cotropitori. Aceștia plecaseră în secolul XIII din Mongolia, cucerind și distrugând în calea lor China, Asia Centrala, Persia până în Orientul Mijlociu și dorind să treacă până în apusul Europei. Tătarii distrugeau tot ce le stătea în cale, ardeau satele, holdele și se retrăgeau în grabă.
Legenda spune că într-o zi jocul s-a încins frumos între copii, iar Ștefan câștigă lupta împotriva prietenului Mitruț. Acesta din urmă este judecat pentru „fărădelegile” sale și urmează să fie spânzurat în joacă de coroana stejarului. Din nefericire pentru aceștia, în zare chiar veneau tătarii, iar Mitruț nu a mai apucat să se dea jos din copac, fiind ucis de săgeata hanului. În acel moment, Ștefăniță și-a jurat că îl va răzbuna pe prietenul său.
Ulterior Ștefan a ajuns domnitorul Moldovei și a pus la punct armatele tătare. Ba mai mult, acesta a reușit să îl prindă chiar pe cel care i-a omorât prietenul și l-a spânzurat de stejarul unde a murit Mitruț.
Între 9 iulie 1493 și 12 octombrie 1494 Ștefan cel Mare a construit o biserică chiar în locul unde a fost stejarul. Din lemnul acestui copac a fost construită o masă care a fost plasată în altarul lăcașului de cult.
În biserica din Borzești este pictat momentul de joacă, în care Gheorghiță este spânzurat de stejar, dar și cel în care este ucis de tătari.
Foto: mapio.net