Nicolae Ceaușescu a rămas în memoria colectivă ca fiind unul dintre cei mai mari dictatori din Europa. Acesta a condus România din postura de Președinte din 1974 și până în decembrie 1989 și a fost Secretar General al PCR din 11 iulie 1965 și până în decembrie 1989. Deși se spune că avea un temperament violent, se pare că acest comportament s-a manifestat doar în prima parte a vieții sale.
Nicolae Ceaușescu s-a născut pe 26 ianuarie 1918, în Scornicești. Acesta a fost al 3-lea dintre cei 10 copii ai lui Alexandrina și Andruță Ceaușescu. Unul dintre cei 10 copii a murit la vârsta de câteva luni. Totuși, un registru arată că Ceaușescu s-a născut cu 3 zile mai devreme, mai exact pe data de 23 ianuarie 1918.
Copilăria lui Nicolae Ceaușescu a fost marcată de sărăcie, dar și de violență. După Revoluție, apropiați ai familiei au mărturisit despre bețiile lui Andruță, tatăl fostului lider comunist, și despre cât de des o bătea pe soția sa Alexandrina și pe copii.
Violența pe care a văzut-o acasă s-a transmis și familiei. Astfel, prima arestare a lui Nicolae Ceaușescu a avut loc pe 23 noiembrie 1933. Acesta se face remarcat în rapoartele Poliţiei ca „bătăuş de stradă”.
Registrele Poliţiei arată că, de fapt, „Necolae Ciauşescu” fusese arestat după o bătaie de stradă între huligani şi vagabonzi. Unul din cumnaţii lui Nicolae, cizmar de meserie şi soţ al Niculinei Ceauşescu, l-a pălmuit după ce a aflat ce „ispravă” a făcut adolescentul bâlbâit: „Ce o să se aleagă, mă, de tine dacă nu te ţii de meserie?”. Răspunsul lui Nicolae a venit prompt: „Nene, n-am nevoie de meserie! Eu vreau să devin Stalin al României”, notează adevarul.ro.
Nicolae Ceaușescu nu s-a apropiat niciodată de Stalin ca violență. Iosif Stalin a rămas în istoria Rusiei ca fiind cel mai crud și mai violent lider din istoria Rusiei. Americanul Richard Nixon l-a catalogat pe Stalin ca fiind „unul dintre cei mai brutali lideri ai tuturor timpurilor“.
Totuși, acest comportament violent s-a mai pierdut odată cu înaintarea în vârstă. Încă înainte de a ajunge la putere, Nicolae Ceauşescu era subjugat de soţia sa. Totuși, nu există dovezi care să arate că Ceaușescu ar fi fost violent cu Elena Ceaușescu. Ce-i drept, nici fizicul nu-l ajuta, întrucât dictatorul nu depășea 170 de cm.
Se pare că, spre deosebire de Stalin, idolul său, Nicolae Ceauşescu era un tip influenţabil. Acesta nu avea încredere în propria persoană. Se pare că la un moment dat, firea violente a lui Ceaușescu a ieșit la iveală într-o altercație cu nepoata sa, o fire mai rebelă.
Mihaela Ceaușescu, nepoata liderului comunist, a fost o fire mai nonconformistă, fapt cale l-a supărat foarte tare pe unchiul ei. Fata a avut o primă căsnicie eșuată, soțul acesteia fiind o fire mai brutală atât fizic cât și psihic.
„Căsătoria în sine a fost o luptă între mine și tatăl meu, care e mai tare. Și eu am vrut să-i demonstrez că sunt mai tare și că fac ce vreau eu. Eu cu primul meu soț, înainte de prima căsătorie, ne-am văzut de 4-5 ori, era coleg de facultate(…) La a treia întâlnire, m-a chemat tata și mi-a spus: ‘Cu băiatul ăsta termini că nu ne place de el’ (…) Și atunci am zis că mă mărit, mi s-a părut mie că asta ar fi singura posibilitate să-l salvez.
După ce m-am măritat, mi-am dat seama: Doamne, ce am făcut? Nu ne înțelegeam. M-am trezit și la cămin la Grozăvești, cu o valijoară mică. Și revolta a fost a lui: ‘M-am însurat cu nepoata lui Ceaușescu ca să mă mut dintr-un cămin într-un alt cămin?!’ Nu ne-am înțeles deloc. Și a fost un calvar. (…) Mamă, ce bătăi am luat… Doamne ferește! Era de o violență cumplită”, a mărturisit Mihaela Ceaușescu, pentru evz.ro.
Procesul de divorț a fost unul cu probleme, fiindcă dosarul acesteia din instanță dispărea de fiecare dată când trebuia să se prezinte la judecată. Avocata Mihaelei Ceaușescu a fost nimeni alta decât Paula Iacob. Situația era una complicată, fiindcă fostul șef de stat nu dorea ca familia Ceaușescu să fie făcută de râs. Nicolae Ceaușescu dorea ca cei doi să se despartă efectiv, însă divorțul să nu fie pronunțat niciodată.
N-o să divorțezi niciodată, înțelegi? Pentru că în familia noastră nu poate să fie cineva divorțat, pentru că noi suntem o emblemă, ar fi spus Nicolae Ceaușescu, moment în care nepoata lui l-a amenințat.
Femeie divorțată nu se poate în familia Ceaușescu pentru că e o mare rușine și vă pătez onoarea. Dar o criminală în familie cum ați vedea? Pentru că la noapte eu îi iau gâtul. E mai bună varianta asta?, a replicat Mihaela Ceaușescu.
Și atunci mi-a tras o palmă. Recunosc, unchi-miu, poc, așa o palmă”, a adăugat nepoata lui Nicolae Ceaușescu, potrivit sursei citată mai sus.