Este adevărat că poți face închisoare dacă trișezi la un examen?

de: Sorin Florea
02 12. 2021
examen
Este adevarat ca poti face inchisoare daca trisezi la un examen?

Lumea întreagă este guvernată de legi, fiindcă fără ele ar fi un haos total și fiecare ar face ce l-ar duce capul. Din fericire, odată cu evoluția umanității au apărut și reguli, care au ajutat la dezvoltarea comunităților umane și crearea unui ambient mai civilizat și mai sigur.

Cu toate acestea, în lume, există fel de fel de legi, unele mai ciudate ca altele. Multe dintre ele sunt necesare pentru o societate civilizată, în schimb altele sfidează logica și creează o stare de panică. Așa este și cazul unei legi din Bangladesh.

Această țară din Asia de Sud are o lege care a uimit o lume întreagă. Potrivit datelor oficiale, o persoană care copiază sau trișează la un examen și este prinsă, riscă să facă pușcărie. Situația poate părea comică, însă este cât se poate de reală. Așadar, potrivit legii, persoanele peste 15 ani care sunt prinse că au trișat la examen pot ajunge în spatele gratiilor.

Curiozități despre Bangladesh

  • Bangladesh are o suprafață de 144.000 de km pătrați și o populație de aproximativ 165 de milioane de locuitori. Capitala țării se numește Dhaka și adăpostește 7 milioane de suflete.
  • Cel mai înalt punct din Bangladesh are doar 1.054 m și este reprezentat de Mowdok Mual.
  • Bangladesh este a opta cea mai populată țară din lume, într-un teritoriu care măsoară puțin peste jumătate din România.
  • Limba oficială este bengaleza, care provine din sanskrită și este vorbită de 98% din populație. Cea de a doua limbă vorbită este engleza, însă într-un procent mult mai mic.
  • Parlamentul are o singură cameră legislativă, șeful statului este președintele, iar cel al Guvernului premierul.
  • Economia țării se bazează pe agricultură și, din păcate, nu reușește să producă tot necesarul de hrană populației din cauza ploilor musonice ce distrug recoltele și provoacă inundații.
  • Relieful Bangladesh-ului este format din câmpii, cel mai înalt punct fiind de numai 305 m deasupra nivelului mării. Câmpiile sunt în special aluvionare, fiind străbătute de numeroase râuri. În Bangladesh se află și Delta Gange-Brahmaputra, iar principalele fluvii sunt Gange și Brahmaputra (cunoscut de localnici ca Jamuna), formând prin unirea lor râul Padma, potrivit Wikipedia.org.

Foto: Pexels.com și Wikipedia.org