Este adevărat că rechinii din Groenlanda pot să mănânce balene?

de: Sorin Florea
14 09. 2020
rechin

Rechinii din Groenlanda. Animalele joacă un rol important în viața oamenilor. Asemeni oamenilor, unele animale trăiesc mai puțin, iar altele sunt mai longevive. Ce te faci, însă, atunci când dai nas în nas cu un rechin care trăiește de sute de ani pe Terra? Potrivit specialiștilor, rechinul din Groenlanda poate ajunge la dimensiuni impresionante de până la 8 metri lungime și 1.200 de kilograme.

Rechinii din Groenlanda pot trăi și 400 de ani

Cercetătorii au analizat aceste animale marine și au descoperit că pot trăi câteva secole bune. Aceștia preferă viața la o adâncime de aproximativ 3 km în apele oceanului, fapt care a făcut destul de dificil studierea acestora.

Acești uriași liniștiți petrec sute de ani sub ocean, rătăcind încet în apele aproape înghețate, rareori văzute de ochiul uman, a declarat pentru Business Insider Meaghan Swintek, biolog la Universitatea California.

Potrivit cercetătorilor, s-a descoperit că există două populații de rechini: o specie care se găsește în apropierea bazinului canadian Baffin, deasupra cercului polar, în timp ce cealaltă specie se află în apele nordice ale Oceanului Atlantic în apropierea Norvegiei.

Cum de trăiesc atât de mult rechinii din Groenlanda?

Un studiu realizat în 2016 a dezvăluit că aceste vertebrate ating maturitatea sexuală la 134 de ani. Oamenii de știință au analizat aceste animale marine, studiind carbonul din țesutul ochiului și au descoperit că rechinul vizat avea 392 de ani.

Aceste informații date de studiere a carbonului sunt aproximative, iar, potrivit specialiștilor, vârsta rechinului ar fi putut fi cuprinsă între 272 și 512 ani. Aceștia se hrănesc cu pești, foci, urși polari, balene și le place să trăiască în apele înghețate ale oceanului.

Carnea este considerată o delicatesă

Rechinii din Groenlanda nu prea se întâlnesc cu oamenii, însă câteodată ei sunt prinși din greșeală în plasele de pescuit. Cu toate acestea, există persoane în Islanda și Groenlanda care vânează aceste animale marine în scopuri comerciale.

Carnea de rechin din Groenlanda este toxică, însă ea poate fi preparată într-un anumit fel încât să poată fi consumată. Carnea acestor vertebrate este considerată o delicatesă și costă foarte mulți bani.

Foto: Business Insider