Există delfini în Marea Neagră?

14.03.2018
Există delfini în Marea Neagră?

Delfinii sunt considerați a face parte din categoria celor mai inteligente mamifere existente pe Terra. Cu toate acestea, puțini sunt oamenii care au ocazia să vadă delfini în natură. Oare, în Marea Neagră, există delfini?

Delfini în Marea Neagră

În total, cercetătorii au descoperit că există peste 40 de specii de delfini în 17 genuri diferite. Dintre acestea, trei trăiesc în Marea Neagră: este vorba despre Phocoena phocoena (marsuinul, focena sau porcul de mare), Tursiops truncatus (afalinul sau delfinul mare sau delfinul cu bot gros) și Delphinus delphis (delfinul comun).

Cel mai des, delfinii au fost văzuți în zona Gura Portiței, acolo unde exemplarele apar mai ales primăvara în căutare de hrană. În apele românești există în jur de 2.300 de exemplare de delfini. Cifrele arată că anual, în jur de o sută de delfini eșuează pe litoralul românesc, iar acest lucru se întâmplă din cauza faptului că sunt prinși în năvoadele braconierilor.

Care sunt țările în care nu există șerpi?

Totodată, în anii ’50, populațiile celor trei specii de delfini din Marea Neagră erau estimate la 1,5-2 milioane de exemplare. În anul 1965, mai erau doar 300.000 de exemplare, iar în 1984 doar 80.000 de exemplare. Numărul acestora a crescut la 120.000 în anul 2013 după o serie de măsuri luate de România, Turcia, Bulgaria și Rusia pentru salvarea delfinilor din Marea Neagră.

Curiozități despre delfini:

Zeci de specii din Marea Neagră sunt pe cale de dispariție

În Marea Neagră se găsesc 160 de specii de plante şi animale marine care sunt din ce în ce mai rare sau sunt ameninţate cu dispariţia. Printre acestea amintim marsuinul, foca de Kaliakra, rândunica de mare sau crabul de piatră.

Delfin

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Încă din cele mai vechi timpuri au existat clase sociale și nici spațiul carpato-danubiano-pontic nu a făcut excepție. Sute de ani, nobilii au dus o viață diferită de cea a românilor de... citește tot
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Donald Trump a pus lumea pe jar cu noi declarații. Actualul președinte al Statelor Unite ale Americii a declarat că își dorește pentru țara sa Groenlanda, deși danezii i-au spus că cea mai... citește tot
Care coduri bonus sunt cele mai avantajoase pentru jucători
Care coduri bonus sunt cele mai avantajoase pentru jucători
La momentul actual, cazinourile din mediul online continuă să crească în popularitate în rândul jucătorilor, venind în întâmpinarea acestora cu diverse beneficii. Pe lângă avantajele deja... citește tot